Parohia Temeleuți

Istoria bisericii „Sfânta Maria Magdalena” din s. Temeleuți, r. Călărași

Biserica „Sfânta Maria Magdalena.

Localitatea: s. Temeleuți, r. Călărași.

Anul înființării: 1934.

Preot paroh: Preot Valeriu BADAN.

Slujiri arhierești (ultima): 04 august 2023.

 

Prima atestare documentară a satului datează din anii 1443. În anul 1827 boierul Ioan BORCAR zideşte prima biserică din lemn în formă de cruce, cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail”. Biserica este prevăzută cu încăpere pentru şcoală bisericească.

Până în anul 1920 nu se cunoaşte cine a păstorit această parohie. În 1920 aflăm că paroh este numit Preotul Nicolae TIMUŞ, iar dascăl – Gheorghe CHIRONEŢ, dar nu se spune când este eliberat din funcţie. Găsim apoi informaţii că până în anul 1936 satul îl are ca păstor pe părintele Mihail, urmat fiind de fratele acestuia, Preotul Ioan, până în 1953. În perioada anilor 1953 până la închiderea bisericii, în 1958, slujesc mai mulţi preoţi din diferite localităţi, printre care şi părintele Galaction. În 1933 biserica din lemn este demolată, iar în 1934 se sfinţeşte locul pentru construcţia actualei biserici, şi se încep lucrările de construcţie, dar se stopează din cauza comuniştilor.

Construcţia este transformată în depozit pentru păstrarea diverselor substanţe. La îndemnul părintelui Valeriu STURZA, între anii 1990-1995, se continuă lucrările de construcţie. Între anii 1995-2005, în funcţia de paroh al bisericii activează părintele Ioan BEREGOI, care la necesitate începe lucrările de reparaţie în interiorul bisericii. Acestea sunt continuate şi finisate de către părintele Rostislav ŢÎMBAL, care a fost paroh al bisericii între anii 2005-2013. Din anul 2013 până în prezent paroh al bisericii este Preotul Valeriu BADAN

În anul 2014 are loc o reparaţie capitală în interiorul bisericii şi cîteva lucrări de renovare în curtea acesteia. La data de 18 octombrie 2014, la îndemnul părintelui paroh şi cu ctitoria unei familii din sat a noului prestol, are loc sfinţirea prestolului şi a bisericii de către Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, împreună cu un sobor de preoţi. La serviciul divin au participat creștinii din localitate. La slujba praznicală au participat oficialități ale conducerii locale în frunte cu primarul localităţii, Domnul Constantin DAMIAN.

În parohia Temeleuți se desfășoară rodnică activitate misionară și diverse activități pentru tânăra generație.

Pe 04 august 2023, în ziua pomenirii Sfântului Sfințit Mucenic Foca și Sfintei Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie în biserică. Alături de Înaltpreasfinţia Sa au coliturghisit Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial, Protoiereul Grigore DODON, Protopopul de Călărași, Arhimandritul PANTELIMON (Matveevici), duhovnicul mănăstirii ,,Sf. M. Mc. Gheorghe”, din mun. Ungheni, parohul bisericii, Preotul Valeriu BADAN, dar și alți slujitori. La final, ctitorii bisericii au primit Medalii Eparhiale și Diplome Arhierești.

 

Contacte:

Biserica „Sf. Maria Magdalena”, s. Temeleuți, r. Călărași.