Una este voia lui Dumnezeu şi alta este voia ta

Nu te întrista dacă ceva din ceea ce se săvârşeşte în lume nu se face după dorinţa ta. E cu neputinţă ca toate să se săvârşească după gândul tău şi după cum tu voieşti, căci nu toate dorinţele tale sunt bune şi nu toată împlinirea lor este cu folos.

S-a împlinit ceva după dorirea şi voia ta – bine; nu s-a împlinit – lasă-l voii lui Dumnezeu. Tu însă o singură grijă să ai, să nu fii străin de Dumnezeu şi de harul Său preasfânt. Nu râvni foarte ca toate dorinţele tale întotdeauna să se împlinească şi pururea să fie după voia ta – acest lucru nu este în puterea omului, ci întru aceea a lui Dumnezeu.

Una este voia lui Dumnezeu şi alta este voia ta, iar gândurile Sale sunt altele decât ale tale, nefiindu-ţi ţie în putere să cunoşti şi să înţelegi dumnezeieştile gânduri. Iată de ce nu se cade să te mâhneşti pentru dorinţele neîmplinite şi se cuvine ca toate să le laşi în seama Domnului. Ne spune și psalmistul David: „Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni; nu va da în veac clătinare dreptului” (Psalm 54, 25).

Nu fii nerăbdător, dorind ca toate să se împlinească îndată după voia ta. Cu mult mai bine este ca întru linişte şi răbdare să te rogi lui Dumnezeu, lăsându-le pe toate în voia Lui. Dacă este după voia Domnului, El îţi va da degrabă, însă de nu va fi voirea ta după sfânta Sa voie, Dumnezeu va împiedica şi va ţine dorinţa ta neîmplinită tocmai pentru folosul tău, făcând aceasta cu iconomia întru care El binevoieşte. Iar tu, fie că Domnul îţi dă, fie că nu îţi dă, pe toate primeşte-le cu mulţumire întru smerenia inimii.

Sfântul Ierarh Dimitrie al Rostovului