Sfântul Mare Mucenic Dumitru – exemplu de viețuire creștină pentru toți

Ziua de pomenire a unuii sfânt e un bun prilej să medităm creștinește și să vedem ce putem să luăm din viața sfântului și să punem în viața noastră. Căci viețile sfinților nu sunt doar simple relatări istorice despre viețuirea cuiva, sau o frumoasă poveste cu un oarecare personaj sau erou ce a trăit odată. Prin viața fiecărui sfânt Hristos ne vorbește astfel: ,,Acest sfânt a fost om ca și voi, ducând o viață pământească, a putut să se sfințească prin nevoință creștinească. Iată că și voi puteți și trebuie să ajungeți asemenea lor”.

Unu din multele exemple pe care Biserica ni-l propune ca model de viețuire creștină este Sfântul Mare Mucenic Dumitru. Din start trebuie să precizăm că Sfântul Dumitru a trăi în vremuri mult mai anevoioase decât cele pe care le trăim astăzi. Și totuși a putut, asemenea multor creștini de atunci, nu doar să se mențină creștin, ci să-și sfințească viața, ajungând mare sfânt cu cinste deosebită în Biserica Ortodoxă.

Din relatările aghiografilor, aflăm că Marele Mucenic Dumitru s-a născut în Tesalonicul de astăzi, în a doua jumătate a secolului III, într-o familie de oameni creștini. Aici încă o dată ne aducem aminte de cuvintele sugestive ale mitropolitului  Augustin de Florina care spunea: ,,Mulți sfinți sunt rodul unor familii cu educaței creștină”. Or, Sfântul Dumitru este rodul unei asemenea familii. Tatăl Sfântului Dimitrie a fost comandantul cetății Salonic (Tesalonicul Greciei de astăzi). Având această funcție, respectiv că avea și o stare materială foarte bună. Dar cu toate acestea, tatăl Sfântului Dumitru, nu renunțase la comoara cea mai de preț, Credința Ortodoxă.

Ca să nu fie denunțat și de frica persecutorilor, mergea în ascuns cu fiul său adesea, într-o cameră retrasă din palat unde se rugau înaintea icoanelor. Această faptă a lăsat amprente adânci în viața fiului, întrucât și Sfântul Dumitru când a ajuns conducător al Tesalonicului, de asemenea se ruga și nu-și părăsise credința sub nici o formă, ci a păstrat-o ca pe cel mai mare odor.

Vedem că avuțiea și funcția ce o aveau nu i-a împedica – atât pe tată, cât și pe fiu – să fie buni creștini și rugători sârguincioși. Or, astăzi prea puțini mai sunt demnitari cu funcții înalte și cu avuții mari, și să se mai roage sârguincios, încă dimpreună cu fii lor. Sfântul Vasile cel Mare spunea că: ,,Cea mai mare bogăție pe care trebuie s-o moștenească copii de la părinți, este credința și dragostea de a se ruga”. Iată că acestea au fost cea mai mare avere pe care Sfântul Dumitru o moștenise de la părinții săi.

După moartea părinților Sfântul Dumitru, la vârsta de doar 22 de ani, este chemat de împăratul Maximilian, care văzându-l iscusit și cu multă înțelepciune la pus să fie conducătorul Tesalonicului, poruncindu-i să omoare pe creștinii ce se vor afla în oraș. Sfântul Dumitru luînd cârma Tesalonicului, nu doar că nu i-a omorât pe creștini, ci chiar unora le-a dat dregătorii. Sfântul Dumitru nu a făcut cum se mai întâmplă astăzi, dacă ajunge cineva mare își pune în preajma lui la conducere rude, cunoscuți și oameni apropiați. Ci, Sfântul Dumitru și-a luat în conducere ca ajutor anume creștini, deoarece știa că aceștea având frică de Dumnezeu vor asculta și de el. Și mai știa sfântul că acești creștini n-o să-l fure, n-o să-l mintă, n-o să-i fie neascultători la sfaturile și îndemnurile lui și n-o să întreprindă măsuri împotriva credinței. Întrucât fiecare își îndeplinea funcția sa, așa cum se cuvenia, s-a ajuns ca cetatea Tesalonicului să prospere foarte mult în acea perioadă sub toate aspectele. De aceea și împăratul Maximilian, văzând cetatea atât de prosperă și frumoasă, hotărâse după ce se întoarseră învingător dintr-o luptă, să sărbătorească victoria și ziua lui la Tesalonic.

Așa cum era atunci rânduiala, când se făceau sărbătorile împărătești, și nu numai, se aduceau în public jertfe idolilor, în primul demnitari și marii conducători aduceau jertfe idolilor. Într-o asemena situație, Sfântul Dumitru, întărit și ajutat de puterea Celui de Sus, a ieșit în mijlocul lor și a zis: ,,Eu nu aduc jertfă spurcaților zei, eu Dumnezeului Adevărat mă închin și Lui Îi slujesc”. În acel moment împăratul poruncise slugilor să-l întemnițeze ca să-și poată continuă spurcata sărbătoare. După aceasta împăratul încercă să-l înduplece pe Dumitru să lepede credința și să aducă jertfă idolilor. Rugămințile și momelile au fost zadarnice, căci sfântul a rămas tare ,,pe piatra credinței”. Nici împăratul nu vroia să-l omoare, că-l știa iscusit și înțelept, având nevoie de astfel de oameni. În cele din urmă tot el poruncise să-l omoare pe sfânt. Dar vom vedea cum.

Nelegiuitul împărat la sărbătorile care le făcea avea o plăcere spurcată. Și anume, un vandal pe nume Lie, lua pe creștini în mâini și-i arunca de pe un pod în sulițe. Văzând această cruntă priveliște, un oarecare tânăr pe nume Nestor a mers în închisoare la Dimitrie cerându-i sfântului să se roage pentru el ca să-l poată birui pe Lie. Asfel, sfântul la însemnat pe Nestor cu semnul sfintei Cruci zicându-i să meargă să se lupte și va învinge. Tânărul Nestor s-a înfățișat și a cerut să se lupte cu muntele de om Lie. Toți cei prezenți au rîs și chiar Lie îl sfătuia să-și cruțe tinerețea. Însă Nestor plin de curaj fiind și întărit de rugăciunele Sfântului Dumitru , s-a repezie înșfăcându-l pe vandalul Lie aruncându-l peste pod în acele sulițe unde își găsise moartea mulți creștini. Uimirea îi cuprinsese pe toți, dar pe împărat îl cuprinsese și mânia că-i omorâse sursa plăcerilor sale păcătoase. După ce aflase spurcatul împărat din îndemnul cui fusese omorât Lie, dăduse poruncă să i se taie capul tînărului Nestor, iar pe Dumitru să-l omoare împuns cu sulițe.

Când intrase călăii în temniță Sfântul Dumitru cunoscând prin descoperire dumnezeiască vremea și felul muceniciei sale, își ridică mâna dreaptă în sus și prima suliță care împunse trupul sfântului fusese în coasta dreaptă, asemenea lui Hristos, pe care îl slujise și i se închinase toată viața.

     La prima vedere am pute zice că Sfântul Dumitru prin viața sa este un exemplu de urmat pentru cei care au sarcina de a conduce popoare și comunități, întrucât el a fost conducătorul Tesalonicului. Și am avea pretenția să zicem că așa trebuie să fie un conducător adevărat, să facă comunitatea să prospere, să fie conducător bun cu o suită de oameni onești și credincioși, dar nu tălhari, mincinoși și falși credincioși. Și aceste preferințe ale noastre ar fi îndreptățite, și pe drept cuvânt, așa trebuie să fie un conducător și așa trebuie să meargă lucrurile într-o comunitate, mai ales când și comunitatea, și conducătorul, se pretind a fi credincioși adevărați.

Însă Sfântul Dumitru este pildă de vețuire cu adevărat creștină tuturor, și celor avuți, și celor mai puțini avuți, și celor prigoniți, și celor care duc o viață de tihnă, și celor în vârstă, și celor tinerii. Pentru că cel mai important în viața sfântului observăm că a fost dragostea mare pe care fiecare trebuie s-o avem față de Dumnezeu și râvna față de credința dreptmăritoare.

Chiar dacă a avut mai multe încercări, pericole și prigoane decât noi, totuși nu s-a compromis cu nimic în fața lui Dumnezeu, nu s-a lepădat de credința, căci nu a fost un formalist creștin. Nimic nu l-a împedicat din calea spre Hristos, nici funcția înaltă, nici averea, nici prigoana, nici chinurile, nici temnița și nici clipa când aflase că va fi străpuns peste tot cu sulițe.

Să cerem, așadar, ajutorul acestui mare sfânt, Dumitru, izvorâtorul de mir și făcător de multe minuni, să ne întărească în dreapta credință și să ne ajute a fi și noi bune exemple de viețuire creștină pentru generațiile următoare.

Prot. Ștefan RÎMBU