Era un pustnic în părţile Iordanului, nevoindu-se de mulţi ani, care, fiind acoperit de Dumnezeu, nu primea asuprelile vrăjmaşului, ci, în scurt, nu era ispitit. Şi, pentru aceasta, defăima pe satana şi-l ocăra către toţi cei ce veneau la el pentru folos, zicând că nimic este şi nimic nu poate faţă de cei nevoitori, de nu va afla spurcaţi asemenea cu el, robiţi de-a pururea păcatului, pe care îi slăbănogeşte. Iar acestea le zicea, nesimţind darul cel de sus, care nu îngăduia lui satana a-l asupri.
Deci, apropiindu-se sfârşitul lui, prin slobozirea lui Dumnezeu, i s-a arătat lui diavolul la vederea ochilor şi a zis către dânsul: „Ce am cu tine, ava? Ce mă ocărăşti? Au te-am supărat cu ceva?” Iar el, scuipându-l, cu aceleaşi graiuri l-a ocărat astfel: „Mergi înapoia mea satano, că nu poţi nimic faţa de robii lui Hristos”. Iar el a zis: „Patruzeci de ani ai să trăieşti şi în atâţia ani, nu vei afla un ceas în care să nu-ţi pun piedici”. Şi acestea zicând, nevăzut s-a făcut.
Iar călugarul a început îndată a bate război cu gândurile. Şi zicea întru sine: „Am, iată, atâţia ani trudindu-mă aici şi încă alţi patruzeci de ani, dacă mai voieşte Dumnezeu să trăiesc. Deci, mă voi duce în lume şi voi vedea pe cei de-aproape ai mei şi voi fi împreună cu dânşii câţiva ani. Şi iarăşi mă voi întoarce şi mă voi ţine de nevoinţa mea.” Şi aşa cum i se parea lui în minte, împlinea cu fapta. Şi, ieşind din chilie, se ţinea de cale.
Iar nu departe ducându-se iubitorul de oameni Dumnezeu l-a miluit pe dânsul, şi nevoind a se pierde ostenelile lui, a trimis un înger spre ajutor. Şi, întâmpinându-l, îngerul i-a zis lui: „Unde mergi, ava?” Iar el a zis: „În cetate”. Zis-a lui îngerul: „Întoarce-te în chilia ta. Şi să nu fie nimic între tine şi satana. Că iată te-a batjocorit satana.” Iar el, venindu-şi întru sine, s-a întors la chilia sa şi, trecând trei zile, s-a săvârşit.
Proloage
Luna septembrie, ziua a 3-a
