Corul de Preotese al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni la cei șapte ani de activitate

Ziua de astăzi va rămîne mereu importantă pentru cucoanele Corului de Preotese din cadrul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, căci în această zi la iniţiativa şi cu binecuvîntarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a luat fiinţă acest Cor de Preotese, unicul în toată ţara.

    Cu ocazia împlinirii a șapte ani de activitate, vin cu cele mai sincere urări de bine şi sănătate, răbdare, dragoste şi multă sîrguinţă în lucrarea binecuvîntată de Dumnezeu pe care o faceţi şi anume cîntarea bisericească. Fie ca prin cîntările interpretate la Sfintele Liturghii Domnul cel a toate Iubitor să vă lumineze calea mîntuirii iar prin cîntarea voastră noi toţi să ajungem la limanul liniştit.

    Rugători să-i aveţi pe Împăratul şi Psalmistul David, Sfîntul Ioan Damaschin, Sfîntul Roman dulce cîntăreţul şi alţi sfinţi care au contribuit la dezvoltarea Muzicii Bisericeşti.

Întru Mulţi şi Fericiţi Ani!!!

+ PETRU,

Episcop de Ungheni şi Nisporeni

 

Corul de Preotese s-a format la data de 28 iunie 2011, la iniţiativa şi cu binecuvîntarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni şi își continuă activitatea şi în prezent, contribuind la crearea armoniei dintre slujitorii altarului şi corul, pentru ca Oamenii care vin cu dragoste la Sfânta Biserică să se poată ruga cu multă smerenie şi credinţă căci Rugăciunea, este mama tuturor faptelor bune!

Corul este format din Cucoane Preotese care au dragoste de a lauda pe Domnul, şi au dorința de a se Perfecționa în arta muzicii religioase, care deși sunt extrem de ocupate în buna desfășurare a gospodăriei parohiale, ele își fac timp şi pentru a veni la repetiţie unde studiază intensiv şi cu mult suflet orice lucrare bisericeasca!

Corul de Preotese este cunoscut atît în ţara noastră cît şi peste hotarele ei, majoritatea reuşitelor Corului de Preotese se datorează dirijoarei, Dna Iozefina VIZITIU care la binecuvîntarea Ierarhului conduce Corul de Preotese, şi munceşte necontenit pentru perfecţionarea şi dezvoltarea abilităţilor muzicale ale Corului. Tot cu binecuvîntarea Ierarhului au fost înregistrate patru CD-uri, „Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie”, „Colinzi de Crăciun” și două CD-uri cu slăviri creștine „Mergeai cu Crucea-n spate” și „Mamă dulce mama mea”.