- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Zi de Mare Bucurie Duhovnicească în parohia „Sf. Ioan Teologul” din satul Fundul Galbenei, raionul Hîncești

Vineri, 23 noiembrie 2018, cînd Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinţii Apostoli din cei şaptezeci: Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Tertie şi Cvart, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, la invitația parohului bisericii „Sf. Ioan Teologul” din satul Fundul Galbenii, raionul Hîncești, Protoiereul Rodion VELENCIUC și creștinilor din localitate, a oficiat Sfințirea Prestolului și Sfînta Liturghie în biserica din sat.

În dimineața zilei Preasfinția Sa, a fost întîmpinat călduros de Protopopul circumscripției Hîncești, Protoiereul Serghei SLĂNINĂ, parohul bisericii împreună cu doamna preoteasă cu copiii și creștinii veniți la rugăciune.

Anticipat Sfintei Liturghii a fost oficiată Rînduiala Sfințirii Sfîntului Prestol după care a urmat Ceasurile 3 și 6 și Sfînta Liturghie. Ierarhului i-au coliturghisit un sobor ales de preoți și diaconi printre care; Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI și Protopopul circumscripției Hîncești, Protoiereul Serghei SLĂNINĂ.

În timpul Vohodului mic, Parohul Bisericii, Protoiereul Rodion VELENCIUC, a fost decorat de către Stăpînul nostru cu Medalia Eparhială, „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” gradul I, cu ocazia prăznuirii sfîntului ocrotitor și pentru dezvoltarea activităților cu tinerii în parohia Încredințată.

După citirea pericopei evanghelice Vlădica, a ținut un cuvînt de învățătură relatînd și crîmpeie din viețile sfinților sărbătoriți astăzi: „Auzind ighemonul Maximin, a poruncit îndată să-l prindă pe Orest şi să-l aducă la judecata sa. Stînd Sfîntul Orest la păgîneasca judecată, ighemonul a privit spre el cu ochi mîndri şi cu glas înfricoşat a zis către dînsul: „Spune-ne nouă cine eşti tu şi care este numele tău?”. Sfîntul a răspuns: „Sînt rob al Domnului meu Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, iar numele meu este creştin, pentru că al cui rob sînt, cu numele Aceluia mă şi laud”.

Ighemonul a zis: „De vreme ce ai îndrăznit a numi pe Hristos, Dumnezeu şi pe tine te-ai numit creştin, pentru aceasta eşti vrednic de munci”. La acestea Sfîntul Orest a răspuns, zicînd: „Zeii, care n-au făcut cerul şi pămîntul, să piară! Eu încă de cînd eram copil mic, am învăţat a aduce jertfă de laudă Dumnezeului Celui viu, pe Care Îl cinstesc cu inimă curată, iar dracilor tăi celor necuraţi, pe care îi numeşti tu zei, eu nu mă închin”.

Ighemonul a zis: „Pentru ce nu ne spui numele tău care-l ai de la naşterea ta?” Sfîntul a răspuns: „Ţi-am spus că sînt creştin şi acest nume îmi este cel mai cinstit, cu mult mai mult decît numele cel dat de părinţi şi mai slăvit decît toate numele din lume. Iar dacă voieşti să ştii şi numele acela pe care îl am de la părinţi, află că de la naşterea mea trupească, mă numesc Orest, iar de la naşterea cea duhovnicească, mă numesc creştin. Şi, precum este mai însemnată naşterea cea duhovnicească decît cea trupească, aşa mai cinstit îmi este mie numele de creştin decît de Orest”. Atunci ighemonul, vrînd cu vicleşug să înşele pe robul lui Hristos, a început a grăi: „Mie îmi este milă de tinereţile tale, Oreste, şi cruţ mintea ta cea înţeleaptă; ba încă am auzit că şi în ştiinţa doctoricească eşti iscusit. Pentru aceasta, nu te pierd îndată, ci te sfătuiesc, supune-te voii împăratului şi vei fi ca un fiu al meu, primind de la toţi cinste şi slavă; apoi, de va afla împăratul despre tine, mare dar vei avea de la dînsul”.”

După rugăciunea Domnească, mai mulți creștini care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtășiți cu Sfintele Taine din mîina Chiriarhului locului.

A urmat un Te Deum de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate asupra omagiatului zilei de astăzi, Protoiereul Rodion VELENCIUC după care mai mulți ctitori și binefăcători ai Sfîntului locaș au primit din mîina Preasfinției sale Medalii Eparhiale și Diplome Arhierești.

La final un grup de copii din incinta Gimnaziului din Fundul Galbenei, dirijați de Dna Preoteasă Liubovi VELENCIUC au organizat un mic concert de suflet pentru Ierarh și pentru toți cei prezenți după care Chiriarhul a împărțit dulciuri copiilor care au cîntat așa de frumos.