VIDEO și FOTO Slujba Pasiei săvârșită de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, în Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

În seara duminicii a cincea din Postul Mare, pe 10 aprilie, 2022, Înaltreasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit Slujbă a Pasiei, în Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Kz Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni.

Menționăm că Slujba Pasiei, cuprinzând Acatistul Patimilor Mântuitorului, dimpreună cu Evanghelia care de asemenea relatează firul pătimirii lui Iisus, este o slujbă umilincioasă, ce îndeamnă la trăiri duhovnicești profunde, prin care se cuvine a se aduce cinste și laudă Mântuitoarelor Patimi a lui Hristos, ce le-a suferit din dragoste, pentru mântuirea omenirii.

Alături de Înaltpreasfinţia Sa, la Slujba Pasiei au fost prezenţi slujitorii Catedralei Episcopale, dar şi credincioşi evlavioşi care au venit să se îndulcească duhovniceşte de cântările umilincioase de la Slujba Pasiei.

La final Ierarhul, a menționat în cuvântul de învățătură, importanța acestui acatist și folosul citirii lui, vorbind totodată despre atitudinea creștinească ce trebuie să o avem față de Sfintele și Mântuitoarele patimi a lui Hristos.

Menționăm și faptul că acesta a fost ultima slujbă a Pasiei din acest an. Deja anul viitor în Postul Mare se va săvârși această umilincioasă slujbă.

Biroul de presă al Episcopie de Ungheni și Nisporeni: Prot. Ștefan RÎMBU

Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculțan)

Video: Protod. Victor ROTARI și ipod. Cătălin DIACONU

Slujba Pasiei săvârșită în Catedrala Episcopală din mun. Ungheni 2022 HD 1080p – YouTube