Tedeum prilejuit de sărbătorirea Hramului Catedralei Episcopale din mun. Ungheni și 800 ani de la nașterea Sf. Kneaz Alexandru Nevski

După oficierea Sfintei Liturghii, cu ocazia Hramului Catedralei Episcopale, dar și cu împlinirea a 800 ani de la nașterea Sfântului Kneaz Alexandru Nevski, a fost săvârșit Tedeum de mulțumire, pentru sănătatea tuturor ctitorilor, ostenitorilor şi binefăcătorilor Catedralei Episcopale.

La sfârșitul Tedeumului ÎPS Mitropolit AGAFANGHEL, a ținut un frumos și consistent cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre importanţa cinstirii Sfântului Kneaz Alexandru Nevschi – de la naşterea căruia se împlinesc 800 de ani – remarcând credinţa, virtuţile şi faptele bune ce i-au caracterizat trăirea sfântului Alexandru, trăire pe care trebuie şi noi să o avem, dacă dorim să dobândim cununa slavei cerești în Împărăția Dumnezeiască.

Totodată înaltul oaspete a felicitat sufletește pe ÎPS Arhiepiscop PETRU și pe toți slujitorii și credincioșii prezenți cu sfânta și măreața sărbătoare.

După aceasta Înaltpreasfinţitul PETRU, a adus sincere mulțumiri Înaltpreasfințitul Mitropolit AGAFANGHEL, pentru prezență și slujire și rugăciunile înălțate în comun.

De asemenea Înaltpreasfinția Sa a mulțumit și Înaltpreasfințitul MARCHEL, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, soborului de slujitori, dar și mulțimilor de credincioși prezenți.

Totodată ÎPS Arhiepiscop PETRU a specificat şi câteva momente legate de împlinirea a 116 ani de la prima Sfântă Liturghie în această Catedrală istorică.

Înaltpreasfințitul PETRU, a oferit în dar Înaltpreasfințitului Mitropolit AGAFANGHEL o frumoasă și deosebită Panaghie (Engolpion), iar Înaltpreasfințitului Arhiepiscop MARCHEL, un set de panaghii.

La rândul său Înaltpreasfințitul Mitropolit AGAFANGHEL a oferit în dar Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, în semn de apreciere, o frumoasă Panaghie, dar și o minunată Icoană a Maicii Domnului, „Kazanscaia” lucrată manual.

Amintim și faptul că ÎPS Mitropolit AGAFANGHEL a înmânat Medalia Mitropoliei de Odesa și Ismail „Sf. Ierarh Inochentie”, prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretar Eparhial și Domnului Alexandru BOTNARI, Primarul municipiului Hîncești.

Specificăm în mod deosebit faptul că, cu ocazia hramului Catedralei Episcopale și împlinirea a 800 ani de la nașterea Sfântului Alexandru Nevski, Înaltpreasfințitul PETRU, ajutat și sprijinit de Stareții și Starețele Mănăstirilor din Eparhie, a făcut o impunătoare ,,colivă” dintr-o tonă de ciocolate, care au fost împărțite copiilor dar și tuturor creștinilor prezenți.

În loc de agapa obișnuită, de după săvârșirea Sfintei Liturghii, au fost împărțite credincioșilor caserole cu bucate pregătite corespunzător.