- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Slujba Pascală săvârşită solemn la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

2 mai 2021. În noaptea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Liturghia Praznicală în cinstea Slăvitei şi Luminoasei Sărbători.

La miezul nopţii, Ierarhul a fost întâmpinat de slujitorii Catedralei Episcopale şi de credincioşii prezenţi.

Menţionăm că Slujba Pascală a fost săvârșită conform prevederilor Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.

După cântarea Stihiirilor Pascale, Preasfinţia Sa a citit cuvântul Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, după care a ţinut un consistent cuvânt de învăţătură duhovnicească, prin care a vorbit mulţimilor de credincioşi despre datoria de creştin, dar şi despre cum trebuie să se prăznuiască corect Sfintele Sărbători Pascale. Printre cele menţionate, Ierarhul a specificat:Inima cultului ortodox este sărbătoarea Sfintelor Paști. De ce? Pentru că Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos este vestea cea bună, unică, în sensul că ea este temelia vieții creștine. De aceea, Sfântul Apostol Pavel scria corintenilor în prima sa epistolă zicând: Dacă Hristos n-a înviat zadarnică este propovăduirea noastră și zadaranică este și credința voastră. Deci, creștinul este cel care mărturisește în primul rând că Hristos a Înviat și așteaptă cu speranță învierea morților și viața veacului ce va să fie, după cum mărturisim în Simbolul Credinței”.

Spre sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a citit rugăciunea de sfinţire a artosului şi a prinoaselor (brânză, ouă, carne), iar după aceasta a mers de a stropit bucatele credincioşilor prezenţi.

Armonioasele cântări pascale au fost interpretate festiv de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina VIZITIU-GAJIM.