- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Slujba Panihidei pentru robul lui Dumnezeu, Vladimir BORODIN

Sîmbătă, 18 iulie 2020Preasfințitul PETRU Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Slujba Panihidei pentru sufletul robului lui Dumnezeu, Vladimir BORODIN, care a împlinit jumătate de an de la trecerea sa la cele veșnice.

Menționăm că robul lui Dumnezeu Vladimir, a fost un fiu duhovnicesc al Preasfinției Sale și un mare ctitor al Mănăstirii Hîncu, unde dimpreună cu membrii familiei sale și prieteni apropiați lui, au ctitorat Sfintele Cruci de pe Soborul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Mănăstirea Hîncu și setul impunător de clopote deosebite, ce vestesc cu glas de înger, din clopotnița Soborului, începutul Sfintelor slujbe ce au loc în așezământul monastic menționat.

La sfârșitul Slujbei Panihidei, Preasfințitul PETRU, în cuvântul de învățătură a vorbit despre importanța slujbelor de pomenire a celor răposați, elogiind și faptele creștinești ale robului lui Dumnezeu Vladimir. Iar pe membrii familiei răposatului Vladimir – soția, copii și nepoții – i-a mângâiat duhovnicește, îmbărbătându-i creștinește și îndemnându-i la lucrare de fapte bune, după cum le-au făcut și până în prezent.