- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Slujba Panihidei oficiată de Preasfințitul PETRU la mormintele mamei Feodosia și surorii Tamara

Miercuri, 7 aprilie 2021, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, după oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, s-a deplasat la cimitirul „Sfântul Lazăr”, (Doina), din mun. Chișinău, unde a săvârșit Panihida pentru sufletul adormitei roabei lui Dumnezeu TAMARA, sora Preasfinției Sale, care a împlinit astăzi jumătate de an de la trecerea sa la cele veșnice.

Menționăm că Preasfinția Sa, față de sora Tamara, a avut o stimă și respect deosebit, întrucât după trecerea la cele veșnice a mamei, roaba lui Dumnezeu Tamara, a fost pentru Preasfinția Sa și pentru toți frații, nu doar ca o soră, ci și ca o mamă.

De aici Ierarhul s-a deplasat în localitatea de baștină, Lupa Recea, r. Strășeni, unde a săvârșit la cimitir, Panihida pentru sufletul mamei Preasfinției Sale, Teodosia MUSTEAȚĂ, care împlinește 9 ani de la trecerea sa la cele veșnice.

De asemenea, Preasfințitul PETRU a înălțat rugăciuni și pentru sufletele fraților surorilor și rudeniilor înmormântate în acest cimitir.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni

Foto:  Arhid. VENIAMIN (Seculțan)