Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, sărbătoriţi la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Miercuri, 22 martie 2023, în ziua pomenirii celor 40 de mucenici ce au pătimit în iezerul Sevastiei (a cărora slujbă a fost mutată pentru ziua de marți), Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfinţite, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz  Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.

Începând cu ora 7, s-au oficiat mai întâi slujbele premergătoare Liturghie Darurilor mai Înainte Sfinţite: Rugăciunile dimineţii, Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa.

După slujba Obedniţei, Înaltpreasfinţia Sa, împreună cu preoţii slujitori ai Catedralei, a oficiat Liturghia Darurilor mai Înainte Sfinţite, aşa cum prevede rânduiala tipiconală.

La final creștinii care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic, au fost împărtășiți cu Sfintele și Dumnezeești Taine.

După încheierea Sfintei Liturghii, Ierarhul, a îndemnat creştinii să aibă mereu, ca o icoană în faţa lor, pilda de trăire şi de mărturisire a dreptei credinţe, aşa cum au avut-o cei 40 de mucenici prăznuiţi astăzi, menţionând: „Din relatările agiografe și din sinaxare aflăm că, ce 40 de mucenici erau soldaţi creştini, aflaţi în slujba împăratului roman Licinius. Trei dintre ei, Chirion, Candid şi Domnos erau foarte pricepuţi în studiul Scripturilor. Agricola, guvernatorul Armeniei, aflând că ei sunt creştini i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemniţaţi timp de 8 zile, bătuţi cu pietre şi ademeniţi cu daruri. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei, unde au stat o noapte. Dar în zorii zilei, au fost scoşi din lac, mai mult morţi decât vii, zdrobindu-li-se fluierele picioarelor, au fost lăsaţi să-şi dea sufletele. Apoi trupurile lor au fost puse unul peste altul pentru a le arde. Însă focul nu le-au vătămat prea mult. De aceea noaptea, în ascuns, creştinii au luat rămăşiţile trupeşti, ca peste ani, părticele din sfintele moaşte a celor 40 de mucenici, să fie răspândite în spaţiul ortodox, pentru cinstire şi închinare. Astfel, în anul 320, la 9/22martie, cei 40 de ostaşi credincioşi, au primit cununa muceniciei.”

După aceasta, Înaltpreasfinţia Sa a felicitat creştineşte cu sfânta sărbătoare, pe credincioşii prezenţi, mai cu seamă pe cei omagiaţi.

Răspunsurile liturgice au fost date l strană de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni