Cine a trăit pe timpul împăraților romani Dioclețian și Trăian, în zilele cînd dintre sfinții apostoli numai Sfîntul Ioan Evanghelistul mai trăia, și a privit atunci de pe culmea Muntelui Măslinilor în jos, spre locul unde era cetatea Ierusalimului, acelui om i se deschidea o priveliște cît se poate de jalnică.
În locul templului renumit, în locul palatelor mărețe nu se vedeau decît dărămături și pustietate. Mîndra cetate a Ierusalimului era ștearsă de pe fața pămîntului. În locul acela nu rămăsese piatră pe piatră, așa cum proorocise Însuși Mîntuitorul lumii, Iisus Hristos. Cauza era sîngele nevinovat care s-a vărsat între zidurile acestei cetăți, omorurile, uciderile făptuite de împietriții evrei, care nu voiau să asculte Adevărul și-i omorau cu pietre pe trimișii Domnului, pe sfinții apostoli și pe prooroci.
Dintre cei care și-au vărsat sîngele în această cetate a fost și Sfîntul și Întîiul Mucenic Ștefan.
Amintirea acestui mucenic o săvîrșește și Sfînta noastră Biserică, astfel îndreptîndu-ne privirile de la Pruncul dumnezeesc din ieslea Betleemului, la cel dintîi mucenic al lui Hristos din primele zile ale creștinătății. Sărbătoarea de astăzi ne aduce amint de leagănul creștinismului, de luptele crîncene, de prigonirile pe care a trebuit să le îndure chiar de la început Biserica lui Hristos, de zelul înflăcărat al celor dintîi ucenici ai lui Histos, de credința lor curată, tare și nebiruită. De toat acestea, dă dovadă frumoasă viața Sfîntului Mucenic Stefan.
Să privim, deci, mai îndeaproape această viață de înger cu chip de om, să vedem suferințele Sfîntului Ștefan și cum s-a săvîrșit acest Sfînt. Îndată după Înălțarea Domnului Iisus Hristos la ceruri, pe care au văzut-o 500 de frați împreună cu apostolii și cu Sfîntul Ștefan, îndată după Pogorîrea Sfîntului Duh peste sfinții apostoli, aceștia au ieșit la propovăduire și au întors la credință mulțime numeroasă de evrei care sporea din zi în zi, întemeind Biserica creștină. Pentru aceasta, sfinții apostoli, îndemnați de Duhul Sfînt, au ales șapte bărbați sfinți, dintre cei mai cucernici peste care, punîndu-și mîinile, i-au hirotonit diaconi și i-au rînduit penru slujire la mesele agape, pentru a nu se face ceartă între creștini și a le împărți cele de trebuință fiecăruia. Între aceștia au fost: Stefan- întîiul arhidiacon, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Permena și Nicolae, care era din Antiohia.
Cel mai rîvnitor dintre ei era Sfîntul Ștefan. El era de neam din Tarsul Ciliciei, rudenie cu Sfîntul Apostol Pavel și s-a numit arhidiacon, adică întîiul între diaconi, fiindcă era plin de Duhul Sfînt, de credință și cunoștea bine Sfintele Scripturi. Sfîntul Ștefan nu se îndeletnicea numai cu servitul la mese, ci și cu propovăduirea Evangheliei lui Hristos, în numele Căruia săvîrșea multe minuni. Atît era de aprins de dragostea lui Dumnezeu și plin de înțelepciune, că nimeni dintre iudei nu-i putea sta împotrivă.
Acest lucru a făcut să -și atragă asupra sa furia sinedriului, căci atunci mai- marii norodului obișnuiau ca pe cei mai rîvnitori dintre apostoli să-i prindă, să-i închidă și să-i bată, iar dacă ar fi îndrăznit să grăiască mai mult în numele lui Hristos, îi osîndeau la marte cu pietre. Deci, întărîndu-se asupra lui bătrînii, cărturarii dimpreună cu tot poporul, au năvălit peste el și răpindu-l, l-au dus în sobor, la judecată.
Tînăr și nevinovat ca un miel, iar la față luminat ca un înger, Sfîntul Ștefan a vorbit mai întîi de Avraam, despre pămîntul făgăduinței, despre cei 12 patriarhi, despre robia Egiptului, despre Moise și trecerea norodului prin pustie, despre cortul mărturiei, despre David și templu lui Solomon, apoi, umplîndu-se de rîvnă pentru Hristos, a zis: ,,Voi, cei împietriți la inimă, pururea vă împotriviți Duhului Sfînt! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinții voștri?! Voi care ați primit legea întru rînduieli de îngeri și n-ați păzit-o!”.
Apoi privind spre cer, a văzut slava Preasfintei Treimi și a zis: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stînd la dreapta lui Dumnezeu!”, iar ei s-au mîniat foarte tare oe mielul lui Hristos și năpustindu-se ca niște lupi asupra lui, l-au apucat de haină și l-au scos afară din cetatea. L-au dezbrăcat apoi veșmintele sale, pe care le-au încredințat spre pază lui Saul și au început a-l lovi cu pietre.
Cine ar mai fi putut îmblînzi furia acestui popor ucigaș?! Pietrele nemiloase cădeau cu furie peste trupul Sfîntului Ștefan, și-i sfărîmau gura cea dulce propovăduitoare, îi spintecau obrajii cei împodobiți cu fecioria, îi zdrobeau fața cea luminoasă ca de înger, îi scoteau ochii care L-au văzut pe Dumnezeu, îi rupeau mădularele trupului, îi spărgeau pieptul, iar sîngele lui cald, ca o rouă se scurgea din sfintele lui răni, ca dintr-un strugure de vie și uda pământul cel pietros și ars de soare al răzvrătitului Ierusalim. Și pentru ca să se asemene întru totul Stăpînului său, Sfîntul Ștefan liniștit și împăct cu sine, se ruga zicînd: „Doamne Iisuse Hristoase primește duhul meu !”. Apoi, îngenunchind s-a rugat pentru ucigașii săi, strigînd cu mare glas: „Doamne, Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”, și zicînd acestea a adormit.
Pentru ce, oare, pentru sine s-a rugat încet, iar pentru ucigașii săi se ruga cu atîta sîrguință, strigînd cu glas mare?! Pentru ca să ne învețe și pe noi să facem asemenea cu cei ce ne urăsc și să ne arate nouă cît de mare era dragostea lui. Căci și el, asemenea Sfîntului Pavel mai tîrziu, mai bucuros ar fi fost să nu se mîntuiască el, decît să piară neamul lui și să fie osîndit iadului. Astfel, Sfîntul Ștefan s-a dus la Ștefan nu mai era pe lîngă Petru și pe lîngă ceilalți ucenici, nu mai slujea la mese, nu mai mîngîia pe cei bolnavi, nu mai făcea minuni, nu-l mai vedeau în adunări, nu mai mergea la templu, nu mai ținea predici. După ce s-au retras ucigașii, bărbații cucernici dintre creștini au îngropat trupul Sfîntului Ștefan cu plîngere mare.
O, iubiților creștini, cît de răi sunt oamenii pe pămînt, cît de ucigași sunt fiii lui Adam! Primul om care a murit pe pământ în legea veche a fost Abel, tot un tînăr, un bărvat sfînt și cu frică de Dumnezeu, dar n-a murit de moarte firească, ci de cuțitul fratelui său, Cain. La fel și în legea creștinismului, legea lui Hristos – a Darului: primul om care a murit cu credință în Hristos a fost Apostolul și Întîiul Arhidiacon Ștefan, omorît cu pietre de vrăjmașii și ucigașii evrei.
Zbuciumați au fost primii ani ai omului pe acest pământ: cădere în păcat, rușine, izgonire din rai, lacrimi amare, spini, dureri la naștere, apoi veșnică moarte! Dar nici primii ani după întemeierea Bisericii creștine nu au fost mai fericiți: mînia lui Irod, împăratul care a poruncit să se taie 14.000 de prunci, vrând să-L omoar pe Mântuitorul Hristos, fuga lui Iisus și a Sfintei Familii în Egipt, tăierea Mergătorului Înainte, răstignirea Domnului, uciderea lui Ștefan, prinderea lui Petru și aruncarea în temniță, izgonirea apostolilor din Ierusalim, arderea atîtor milioane de martiri.
Da, de la început lui, pământul a fost stropit cu sînge de oameni drepți. De la început întunericul a urît lumina, păcatul s-a răsculat împotriva virtuții, răul a dat răsboi împotriva binelui. Minciuna a căutat să sugrume adevărul, omul cel nedrept a căutat să ia viața celui drept, vrînd să moștenească singur pămîntul, dar cu cât s-au ridicat mai multe săbii, cu atât s-au ridicat mai mulți mucenici; cu cât s-au ridicat mai multe pietre, cu atât s-au ridicat mai mulți apostoli; cu cât a curs mai mult sânge, cu atât s-a întărit mai mult creștinismul; cu cât au bătut mai multe vânturi, cu atât s-a înălțat mai sus Crucea Bisericii lui Hristos! Căci ispitele, prigoanele, încercările, lacrimile, numai acestea pot ispăși lumea de păcate. Sfântul Apostol și Întîiul Mucenic Ștefan era plin de Duhul Sfânt. În inima lui ardea focul dragostei de Dumnezeu și aproapele. De aceea, el făcea apostolat, și, cu multă râvnă, propovăduia evanghelia prin cetăți. Înflăcărat și plin de rîvnă, le dovedea cu exemple din scripturi și învățături din prooroci, că Iisus Hristos este Mesia, Mântuitorul Cel așteptat de poporul evreu și nu v-a mai veni alt Mîntuitor.Le spunea să creadă și să se boteze cu toții, ca să se mîntuiască și astfel, prin cuvântările Sale și prin minunile pe care le făcea, mulți se întorceau și se botezau în numele Sfintei Treimi.
Sfântul Ștefan era plin de credință, plin de nădejde și de dragoste, pe care le-a dus pînă la jertfă, murind ucis cu pietre în Ierusalim. Nimic nu aputut săi clatine credința, nădejdea și dragostea acestui Sfânt și Întâi Mucenic Ștefan,căci era plin de Duhul Sfânt. Iată ce înseamnă să fii un creștin plin de Duhul Sfânt! Nu plin de mândrie, nu plin de pizmă și răutate, nu plin de lăcomie și zgârcenie, nu plin de mânie, de ceartă și gâlceavâ, nu plin de băuturi alcoolice, de tutun și de patimi, cum sunt creștinii noștri de astăzi, iar mulți cred că se mântuiesc și cu aceste păcate zicând că acesi care nu fac aceste păcate nu sunt creștini ortodocși, sunt pocăiți, sectanți. Grozavă rătăcire în capul lor; vor vedea la urmă cât sau înșelat, dar va fi prea târziu!
Sfântul Apostol și Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, pentru că era plin de Duhul Sfânt, a mustrat cu asprime păcatul și L-a mărturisit pe Hristos; a avut curajul bărbăției și a biruit două lumi de odată: lumea păgână și lumea duhurilor necurate. Sfântul Ștefan a știut că va fi prigonit și va suferi, dar a îndrăznit și nu sa temut de cei ce ucid trupul; el era încredințat că toate suferințele vremii de acum nu se pot asemăna cu slava cea veșnică ce se va descoperi.
După cum luptătorii care se întorc biruitori în patrie sunt primiți cu flori si cu cununi de Glorie, tot așa sunt primiți și martirii- mucenicii- în impărăția cerească a Împăratului Hristos.
Așa a crezut și a mărturisit Ștefan până la moarte, iar odată cu moartea și-a încheiat misiunea pe pământ. Sfântul Ștefan, ajungând în patria cerească în fața Sfintei Treimi a primit trei cununi, care de care mai frumoasă: cununa apostolatului din mâna Tatălui ceresc, căci L-a propovăduit pe Fiul lui Dumnezeu înaintea lumii; cununa muceniciei- din mâna Fiului lui Dumnezeu și cununa fecioriei- din mâna Duhului Sfânt.
Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi, mare este taina creștinătății, fraților! Multe avem noi de învățat din viața și martiriul Sfântului Ștefan. Mai întâi să ne umplem și noi de Duhul Sfânt și de credință print-o hrană duhovnicească bogată. Să nu stăm nici o zi, nici un ceas fără hrană duhovnicească- Cuvântul lui Dumnezeu. În al doilea rând să fim și noi buni și iertători ca el, căci el sa rugat pentru vrăjmașii lui, care îi luau viața, omorându-l cu pietre. În al treilea rând să păzim poruncile Domnului, să ne ferim de păcate , de mânie, de nedreptăți, de calomnii, de pălăvrăgeli și orce vorbire de rău, căci cine face acestea are mâinie mânjite de sânge și Dumnezeu nu-i ascultă rugîciunile.
Să fim oameni morali, serioși și statornici în credință, căci nimic nu est mai vrednic de luat în serios, ca mântuirea sufletului. Fiecare creștin este chemat să-l ajute pe fratele său și să-i scape sufletul de la moarte, de la iad. Ce bucurie mare vei avea în suflet cînd vei putea spune: „Doamne, am adus și eu un suflet pe calea mântuirii, pe calea bisericii!”
Sfântul Ștefan, iubiților, care a propovăduit atunci celor dintâi creștini, este viu și astăzi și vine printre noi. El are să ne spună și nouă, celor din vremea de pe urmă, ceva. Eu parcă îl aud că ne zice așa: „ Fraților și surorilor, creștini din veacul de apoi, aduceți-vă aminte de cuvintele Stăpânului Hristos – Împăratul nostru și al vostru al creștinilor, El a spus că și voi cei din urmă veși fi dați la moarte, veți fi urâți și batjocoriți, veți fi pârîți și vânduți și veți avea de suferit multe pentru numele Său, dar nu vă temeți de cei ce ucid trupul, căci sufletului nu-i pot face nimic! Nu vă lepădați de credință, de Împăratul Hristos și de învățătura Lui, oarecare ar fo momelile și avantajele pământești, oricare vor fi amenințările și chinurile! Gândiți-vă că se sfârșesc și trec repede, gândiți-vă că după aceea vine răsplata, veșnică în ceruri! Mai gândiți-vă că timpul încercărilor este foarte scurt și urmeză sfârșitul tuturor, că vor fi aduși de îngeri în fața Împăratului nostru, în fața Domnului Domnilor, toți călăii și ucigașii noștri și ai voștri; atunci vor fi tăiați și aruncați în iezerul cu foc și pucioasă, să se chinuiască în veci. Încă puțină răbdare, iubiților, că izbăvirea s-a apropiat! Luptați –vă după lege, ca să veniți și voi aici la noi să ne bucurăm împreună, căci și eu, Mucenicul Ștefan, mă rog pentru voi ca nici unul să nu cădeți!”
Îți mulțumim Sfinte Apostole Ștefane, pentru sfaturile și îndemnurile pe care ni le dai și te rugăm să mijlocești pentru noi la Stăpânul, să nu ne lase să cădem, că fără de el nu putem face nimic!