Prezența preoților din Episcopia de Ungheni şi Nisporeni, la careul solemn de 1 septembrie

Joi, 1 septembrie, 2022, cu binecuvintarea Înaltpreasfinţitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, și la invitația administrației instituțiilor de învățământ din cuprinsul Eparhiei, preoții au mers la careul solemn.

Fiind prezenți, preoții au transmis tuturor elevilor și cadrelor didactice, mesajul de felicitare și cuvintele de urare de bine și binecuvântare ale Înaltpreasfinției Sale, cu prilejul începutul noului an de învățământ.

Totodată, preoții prezenți, așa după cum e firesc și necesar, au citit rugăciunea de binecuvântare a noului an de învățământ.

Menționăm și faptul că mai mulți preoți au oferit în dar din partea lor personală sau din partea parohiei lor, cărți cu conținut teologic pentru bibliotecile instituției, iar alții au oferit în dar seturi cu rechizite școlare.

P. S. Prezenți la careul solemn au fost o parte covârșitoare a preoților din Eparhie, dar din motive tehnice, nu toți preoții au monitorizat prin fotografii, prezența lor acolo. De aceea, în acest material informativ, doar o parte din poze sunt postate.