- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, pe 26. 08. 2020, şi-a desfăşurat activitatea la Centrul Eparhial

Miercuri, 26 august 2020Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, și-a desfășurat activitatea arhipăstorească în incinta Centrului Eparhial din municipiul Ungheni.

Pe parcursul zilei, Ierarhul a primit în audiență preoți și mireni din cuprinsul Eparhiei cu diverse probleme şi întrebări.

Printre preoţii prezenţi menţionăm pe Protopopul de Ungheni, Prot. Bartolomeu TURTUREANU, paroh al bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din satul Sculeni, raionul Ungheni, care a discutat cu Preasfinţia Sa diverse întrebări din cuprinsul Protopopiatului Ungheni.

 De asemenea, în audienţă la Ierarh au fost preotul Andrei GUŢU, paroh al bisericii „Acoperemântul Maicii Domnului” din satul Cîrneşti, raionul Nisporeni, care a fost numit cleric al Mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului” din Vărzăreşti.

Cu unele întrebări şi probleme parohiale, în audienţă la Preasfinţitul PETRU a fost şi Ierom. DAMIAN (Vatamaniuc), paroh al bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Măgurele, raionul Ungheni.