- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Preasfințitul PETRU, în seara zilei de luni, a primei săptămâni din Postul Mare, a oficiat Pavecernița Mare cu citirea Canonului Sf. Andrei Criteanul

Pe 15 martie, 2021, în seara zilei de luni a primei săptămâni din Postul Mare, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, înconjurat fiind de clericii catedralei episcopale ,,Sfântul Binecredincios Kneaz  Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni, a săvârșit slujba Canonului cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul. La această slujbă umilincioasă de pocăinţă au participat şi numeroşi creştini.

La finele canonului, Preasfințitului PETRU, a ținut un cuvânt de învăţătură, despre importanţa Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, specificând: „Marele Canon este imnul tristeţii profunde şi al pocăinţei cutremurătoare. Omul, care simte greuta­tea păcatului, care gustă amărăciunea vieţii îndepărtate de Dumnezeu, care înţelege dimensiunile tragice ale înstrăinării firii umane, prin cădere şi prin îndepărtarea de Dumnezeu, se întristează. Se smereşte. Suspină adânc şi începe brusc să plângă cu tânguire.

Un plâns însă care mântuieşte, fiindcă deschide dru­mul pocăinţei. Drumul care aşază existenţa umană alături de Dumnezeu, Izvorul vieţii celei adevărate şi al comuniunii inefabile al harului şi al bucuriei.

Despre plâns şi despre cântecul de jale însuşi po­etul vorbeşte în primul tropar al Canonului său:De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce început voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum?

Irmoasele şi pripelile Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, au fost cântate umilincios de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina VIZITIU-GAJIM.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni

Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculţan)