- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Preasfințitul PETRU a coliturghisit alături de Sanctitatea Sa, Patriarhul KIRIL și a fost ridicat în treapta de Arhiepiscop

Duminică, 16 mai 2021, în ziua de cinstire a Sfintelor Femei Mironosițe și a Drepților Iosif și Nicodim, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a coliturghisit alături de Sanctitatea Sa, Preafericitul KIRIL, Patriarhul Moscovei și a Întregii Rusii, în Catedrala Patriarhală „Hristos Mântuitorul”, din or. Moscova, Rusia.

Ierarhul nostru a coliturghisit la această solemnă slujbă patriarhală alături și de toți Ierarhii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în frunte cu Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove.

De menționat e faptul că la Vohodul mic, Scumpul și Dragul nostru Stăpân, Preasfințitul PETRU, a fost ridicat de Preafericitul Patriarh KIRIL, în treapta de Arhiepiscop, pentru prodigioasa și rodnica slujire și activitate arhipăstorească, de care Preasfinția Sa a dat dovadă cu jertfelnicie și devotament, în cei peste 15 ani de slujire arhierească, emblematică.

De asemene, în treapta de Arhiepiscop au fost ridicați și alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni