- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Preasfințitul Episcop PETRU, vine cu un apel către clerul și credincioșii Episcopiei de Ungheni și Nisporeni

Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, se adresează atât clericilor cât și creștinilor din cuprinsul episcopiei noastre pentru a-i îndemnaca în perioada Postului Mare să colecteze donații pentru, Preotul Gheorghe RUSU, parohul bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din satul Păruceni, raionul Nisporeni, care este grav bolnav și necesită o intervenție chirurgicală foarte costisitoare. În aceste momente critice, necesită sprijinul Dvs pentru a rămâne în viață.
În acest spirit al facerii de bine, Preasfințitul Episcop PETRU, îi roagă pe clerici dar și pe oamenii de bună credință să contribuie la ajutorarea părintelui.Să urmăm calea Împărăției lui Hristos prin săvârșirea faptelor de milostenie, așa cum ne învață și Sfânta Scriptură în Cartea Eclesiasticul: „…Nu slăbi în rugăciunea ta şi nu trece cu vederea a face milostenie…” (cap. 7,1 ) și „…Cel care face milostenie împrumută pe aproapele său; şi cel care dă din punga sa, ţine poruncile…”(cap. 29,1).
Doritorii care vor să contribuie financiar se pot adresa la preotul din localitatea sa, la Centrul Eparhial din orașul Ungheni, str. Eminescu 10, sau la numărul de telefon: 0-696-34-870 – Preotul Gheorghe RUSU.

Rechizitele bancare se Anexează:

IBAN BC Moldova-Agroindbanc Nisporeni

MDL 22523094589

MD30AG  000000022523094589

Așa să ne ajute Dumnezeu!
+ PETRU
Episcop de Ungheni și Nisporeni