- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Oficierea Tainei Sfintei Cununii, de către Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni asupra tinerilor, Ioan GAJIM și Adriana MĂMĂLIGĂ

                  „Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa şi se va lipi de femeia sa                                           

   

şi cei doi vor fi un trup, și taina aceasta mare este”

(Efeseni 5, 31).

Luni, 10 august 2020, în după-amiaza zilei, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Todirești, raionul Ungheni, Taina Sfintei asupra tinerilor Ioan și Adriana GAJIM, care i-au avut ca nași de cununie pe Domnii Petru și Iozefina VIZITIU.

La sosire, Preasfinția Sa a fost întâmpinat călduros de părintele paroh, Protoiereul Ioan GAJIM și Preoteasa Larisa, părinții mirelui. Prezenți au fost și Domnii Gheorghe și Natalia MĂMĂLIGĂ, părinții miresei.

Ierarhul a săvârșit Taina Sfintei Cununii dimpreună c-un sobor de slujitori, printre care și Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI.

După săvârşirea cununiei Preasfinția Sa a felicitat mirii, nașii și părinții cu acest eveniment, care aduce aminte de nunta din Cana Galilee ce a fost binecuvântată de însăși prezența Mântuitorului Hristos.

Totodată, Ierarhul a adresat tinerilor cununați un important cuvânt de învățătură, spunându-le: „Cununia este Sfânta Taină bisericească prin care, voi doi – mirele și mireasa – ați făgăduit liber înaintea lui Dumnezeu că veți trăi în iubire toată viața, pentru a naște și a crește copii și vă veți ajuta reciproc. Print Taina Sfintei Cununii vi s-a împărtășit har dumnezeiesc care întărește și înalță însoțirea voastră naturală, prefăcându-o astfel într-o desăvârșită și curată legătură morală, într-o unitate spirituală, după chipul legăturii dintre Hristos și Biserică.

Viața de familie nu este doar un drum de bucurie și plăcere, pe el veți întâlni și momente de încercare și de cumpăna, dar voi să alergați prin rugăciune la Dumnezeu și El nu Vă va lăsa să fiți doborâți de greutăți și încercări. Căsnicia nu înseamnă doar iubire, ea presupune și multă răbdare unul față de altul, și iertare, și ajutor reciproc”.

Menționăm și faptul că mirele, ipodiaconul Ioan GAJIM este Președinte al Sectorului Activitate pastorală pentru tineret și colaborator al Sectorului Social al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, iar mireasa Adriana este membră a Corului Catedralei Episcopale. De asemenea, nașa Iozefina VIZITIU-GAJIM, este dirijoarea Corului Catedralei Episcopale și a Corului de Preotese a Episcopiei de Ungheni și Nisporeni. De aceea, Preasfinția Sa poartă un respect deosebit față de această familie minunată, întrucât și Protoiereul Ioan GAJIM este duhovnicul Protopopiatului Ungheni, iar Preoteasa Larisa este membră de excepție a Corurilor menționate mai sus.