- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Mesajul Preasfințitului Episcop PETRU, adresat Egumenii ANIMAISIA (Cernea), stareța mănăstirii „Sf. Bn. Voevod Ştefan cel Mare”, or. Nisporeni, cu ocazia sărbătoririi ocrotitorului ceresc

Preacuvioasă Maică Stareță,

În această zi binecuvântată, când Sfânta noastră Biserică face pomenirea Sfintei Muceniţe Animaisia, Vă adresăm sincere felicitări şi binecuvântări arhiereşti.

Vă dorim ca Sfânta ocrotitoare, al cărui nume îl purtaţi din ziua călugăriei, să fie rugător către Sfânta Treime, pentru sănătatea sufletească şi trupească a Cuvioşiei Voastre, pentru spor duhovnicesc şi ajutor spiritual pe calea mântuirii.

Fie ca Milostivul Dumnezeu, prin rugăciunile Sfintei Muceniţe Animaisia, să Vă întărească în lucrarea mântuitoare şi să Vă sprijine duhovniceşte în această călătorie pământească, de a merge tot cu aceeaşi jertfelnicie şi devotament pe drumul ce duce spre Hristos şi Împărăţia Sa.

Pacea sufletească şi Harul Duhului Sfânt, să fie darurile nelipsite din viaţa Cuvioşiei Voastre, pentru a putea cu mai mult spor şi izbândă să înfăptuiţi, ca şi până în prezent, lucrări duhovniceşti şi administrative în complexul monastic al Sfintei Mănăstiri „Sf. Bn.  Voevod Ştefan cel Mare”, or. Nisporeni.

În această atmosferă de sărbatoare, Vă dorim Preacuvioasă Maică Stareţă ANIMAISIA, ani binecuvântaţi, dar şi multă vigoare duhovnicească, pentru a izbuti să depăşiţi, ca şi până în prezent toate ispitele şi încercările vieţii.

Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească

PETRU,

Episcop de Ungheni şi Nisporeni