Mesajul de felicitare al Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, adresat tuturor omagiaților de astăzi, care îi cinstesc pe Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil

Dragii mei,

În această binecuvântată zi de sărbătoare creștină, cu ocazia sărbătoririi Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, adresez părinteşti cuvinte de felicitare, urări de tot binele, însoțite de arhierești binecuvântări tuturor slujitorilor și credincioșilor care poartă numele acestor Căpetenii Cerești, Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, dar și celor care îi au pe acești sfinți ocrotitori ai familiilor sau a localităților lor, întrucât multe biserici (25 de parohii) din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, ca și din întreg cuprinsul țării noastre, își sărbătoresc astăzi hramul.

Bunul Dumnezeu, prin rugăciunile și mijlocirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, să Vă dăruiască din prea plinul dragostei Sale Părintești multă sănătate sufletească și trupească, spor și ajutor Divin în toate activitățile Dumneavoastră și la toată faptă cea bună.

Tot ce este rău și ispititor să Vă ocolească, iar Harul lui Dumnezeu mereu să Vă îngrădească.

Pacea lăuntrică și bucuria duhovnicească să fie daruri nelipsite din viața, familia și localitatea Domniilor Voastre.

Ani binecuvântați de Dumnezeu Vă dorim, iar Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să Vă fie sprijin și ajutor pe drumul care duce la Hristos.

Cu arhierești binecuvântări, însoțite de urări de tot binele,

+PETRU,

Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni