- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Mesajul de felicitare al Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop PETRU, adresat Preotului Ioan GAJIM, slujitor al bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Toderești, r. Ungheni, cu ocazia împlinirii a 30 ani de viață pământească

Cucernice Părinte Ioan,

Împlinirea celor 30 ani de viață pământească, pe care îi celebraţi astăzi, ne oferă prilejul de a Vă adresa sincere felicitări şi urări de bine cu ocazia acestui frumos jubileu.

La acest popas aniversar, Vă dorim, alese urări de sănătate sufletească și trupească, ajutor sfânt pe drumul mântuirii, credință statornică și dragoste curată către Dumnezeu, „Dătătorul a tot binele”.

De asemenea, Vă dorim să fiţi călăuzit de Dumnezeu, pentru a povăţui destoinic pe creştinii comunităţii parohiale din satul Todereşti, acolo unde alături de tatăl Sfinţiei Voastre, Prot. Ioan GAJIM, Vă duceţi slujirea preoţească. Și nu ne îndoim că Vă duceți destoinic crucea slujirii preoțești, întrucât ați învățat și învățați multe lucruri sfinte și frumoase de la Preacucernicul Prot. Ioan GAJIM, care de peste 30 de ani este preot al satului Toderești.

Totodată, la acest frumos jubileu, nu putem să nu remarcăm activitatea pastoral-misionară și educațională pe care o desfășurați exemplar cu tinerii și elevii din parohie, pe care îi educați în duhul drepte credințe, călăuzindu-i prin sfintele învățături bisericești spre Împărăția Cerească.

Mult Stimate Părinte Ioan,

Vă dorim să Vă fie viața îmbelșugată cu sfinte bucurii și duhovnicești împliniri. Să fiți mereu un înflăcărat slujitor al Bisericii lui Hristos, sporind duhovnicește şi să perseverați în activitatea Sfinției Voastre, pentru a avea mari și frumoase realizări.

Bunul Dumnezeu să Vă înzestreze cu multă răbdare, putere și înțelepciune duhovnicească, pentru a fi întărit spiritual în lucrările pastoral-misionară ce le veți înfăptui în anii ce vor urma. Iar noi ne rugăm Domnului Iisus Hristos, ca să Vă dăruiască în continuare râvnă sfântă pentru Sfânta Slujire și ajutor în toate activitățile.

De asemenea, Vă mai dorim, acum când ați ajuns la „vârsta bărbatului desăvârșit” ca să pășiți prin anii vieții ca pe o scară, prin care să ajungeți la Hristos.

Întru mulţi şi fericiţi ani!

Cu părintească dragoste în Hristos Domnul,

+ PETRU,

Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni