- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Mesajul de felicitare al Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, adresat Protoiereului Andrei SIMON, parohul bisericii „Sf. M. Mc Dimitrie” din s. Mereșeni, r. Hâncești, cu împlinirea a 25 ani de preoție

Preacucernicia Voastră,

Preacucernice Părinte, Andrei,

Cu ocazia împlinirii celor 25 ani de slujire preoţească, Vă adresez părinteşte cuvinte de felicitare şi urări de bine.

Vă dorim ca Bunul Dumnezeu, să Vă dăruiască şi-n continuare aceeaşi râvnă şi dragoste faţă de cele sfinte, de rugăciune şi de Sfintele Slujbe.

Ne rugăm ca Dumnezeu să Vă sprijine duhovniceşte în călătoria pământească, de a merge tot cu aceeaşi dragoste față de sfintele slujbe, cu jertfelnicie şi devotament pe drumul ce duce spre Hristos şi Împărăţia Sa.

Pacea sufletească şi Harul Duhului Sfânt, să fie darurile nelipsite din viaţa Sfinției Voastre.

Vă dorim să fiţi întărit de harul Duhului Sfânt pentru a călăuzi şi povăţui duhovniceşte credincioșii care vin pentru hrană duhovnicească și alinare sufletească în biserica „Sf. M. Mc Dimitrie” din s. Mereșeni, r. Hîncești, al căreia paroh și sunteți, unde și înfăptuiți activități misionare, pastorale și sociale.

În această atmosferă de sărbătoare, Vă dorim, ani binecuvântaţi şi slujire îmbelşugată și rodnică pe ogorul Bisericii Ortodoxe.

Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească,

  + PETRU,

Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni