Preasfințite Stăpâne și Părintele nostru duhovnicesc,
Ziua de 29 octombrie a fiecărui an, ne dă un prilej deosebit de a vă adresa alese cuvinte de felicitare. Însă de data aceasta, când prin purtarea de grijă a Milostivului Dumnezeu, ați ajuns la onorabila vârsta de 50 de ani de viață pământească, ne simțim și mai îndatorați de a veni, în fața Preasfinției Voastre, cu fiască dragoste și plecăciune, aducându-vă cele mai frumoase și calde cuvinte de felicitare și, gânduri sincere de profundă recunoștință.
Celebrând omagierea celor 50 de ani de viaţă pământească, suntem motivați moral să ne aducem aminte de regretaţii şi minunaţii părinţi ai Preasfinţiei Voastre, Ioan și Feodosia, care s-au îngrijit să Vă ofere, nu doar o creştere trupească, ci mai ales una duhovnicească, oferindu-Vă prin aceasta, o educație în cel mai creştinesc mod, în mijlocul unei familii unde via duhul dragoste şi grija de mântuirea sufletului. Cuviosul Cosma Etolul spunea: „Nimic mai important nu văd pe pământ, decât ca părinții să-și educe creștinește copiii, pentru că, și călugări buni, și preoți râvnitori, și ierarhi destoinici, și demnitari responsabili, și muncitori silitori, vom avea, dacă în familii va exista educație în duhul Evangheliei lui Hristos.” Iar faptele mărețe ale Preasfinției Voastre, arată cu desăvârșire că sunteți rodul unei asemenea educații. Astfel, călăuzit de sfaturile părinteşti și povețele bunicilor, la care ați copilărit, v-aţi avântat din copilărie spre Hristos, de care v-aţi şi legat viaţa, nedespărţindu-vă nicicând de El, chiar dacă vremurile nu erau tocmai prielnice pentru Credinţa Ortodoxă.
Nu v-ați mulțumit de a fi doar un creștin, ci în sufletul Preasfinției Voastre ardea flacăra dorinței sfinte de a-L sluji pe Hristos de la altarul bisericii. Astfel, după terminarea serviciului militar ați mers de a vă îmbogăți cu cunoștințe teologice la renumitul Seminar din Odesa, unde în toți anii de studiu, v-ați remarcat a fi un student silitor, ascultător, săritor la nevoie, dar mai presus ca orice, credincios și iubitor de liniște și rugăciune. Mai apoi, vedem că, râvna și dorul după Dumnezeu, nu v-a fost înăbușit de nimic, deoarece, încă tânăr fiind, „ați părăsit pe cele dezmierdătoare ale lumii acesteia”, ați primit tunderea în monahism, îmbrăcând haina chipului îngeresc.
Odată hirotonit, v-aţi dovedit a fi un slujitor râvnitor la altarul Bisericii lui Hristos, iar Dumnezeu văzându-vă mărimea sufletului, rândui-se de a vă pune pe umeri o cruce plină de multe și mari responsabilități, de a reînvia și a ridica din ruini, așezământul monahal de la Hâncu. Oricât ne-am închipui, nici pe aproape nu vom putea cuprinde toate greutățile și încercările care le-ați întâlnit în toată osteneala și munca de a readuce la frumusețea cu care încântă pe atâta lume Mănăstirea Hâncu, pe care ați făcut-o a fi o pierlă din salba duhovnicească a Biserici Ortodoxe din Moldova. Dar le-ați reușit pe toate acestea, întrucât prin credința ce o aveți nu v-ați pierdut niciodată nădejdea în puterea de ajutorare a lui Dumnezeu și a Maicii Domnului.
În pofida tuturor încercărilor prin care treceați reconstruind Mănăstirii Hâncu, nu ați lăsat deoparte nici virtutea milosteniei și ajutorarea celor orfani și necăjiți. Astfel, ați înființat Orfelinatul de copii „Preafericitului Iosif”, în care adăpostiți și îngrijiți cu dragoste părintească pe copiii necăjiți.
Ușoară nu a fost și, nici nu este cealaltă cruce ce v-a fost pusă pe umeri de Dumnezeu, Crucea Arhieriei. Astfel, fiind primul Episcop al noii înființate Episcopii de Ungheni și Nisporeni, de asemenea multe încercări și ispite ați întâlnit pe cale, în dorința de a reda acestei Eparhii o strălucire sub mai multe aspecte, duhovnicesc, social, cultural și educațional.
Mult am putea să vorbim de Preasfinția Voastră și să Vă elogiem pe bună dreptate întreaga viață, dar mai mult decât cuvintele noastre, vorbește însuși mărețele fapte pe care le-ați săvârșit cu atâta dăruire în toți acești 50 de ani de viață. Un înțelept al lumii acesteia spunea că, omul este totalitatea faptelor sale. Iar faptele Preasfinției Voastre vădesc în fața tuturor că sunteți un om bun, un ierarh sârguincios, un povățuitor spre cele cerești, un rugător fierbinte, un mângâitor al celor necăjiți, un sprijin al celor împovărați și un miluitor al celor orfani și săraci. Ne aducem aminte aici și de cuvintele Sf. Ap. Pavel: „Pe om dacă e bun sau nu, îl cunoști ca și pe pom, după roadele faptelor care le face”.
În urma la tot ce vedem în viața Preasfinției Voastre, recunoaștem că avem o bucurie sufletească, întrucât Dumnezeu a îngăduit ca să fim oblăduiți duhovnicește de un ierarh atât de destoinic și rânvnitor spre cele bune și sfinte. Și credem că și copiii și nepoții noștri vor fi mândri că părinții și buneii lor au fost păstoriți de un asemenea Ierarh vrednic de toată cinstirea.
Preasfințite Stăpâne, astăzi, la acest frumos popas aniversar, învăluiți de dragoste și profundă recunoştinţă, vă dorim ca Bunul Dumnezeu să vă dea şi-ncontinuare puteri duhovniceşti şi trupeşti, ca să puteţi cu acelaşi devotament, curaj şi râvnă să-L slujiţi pe Hristos şi să oblăduiţi părinteşte cu grijă arhierească pe cei care v-au fost încredințați spre păstorire, îndreptându-i spre limanul mântuirii. Harul cel întăritor, Mila cerească, Pacea sufletească şi Bucuria duhovnicească să fie daruri nelipsite din viaţa Preasfinţiei Voastre.
Întrucât Sf. Ioan Gură de Aur spunea că, „fiecare an al vieţii pământeşti, e o treaptă a scării ce ne urcă spre Împărăţia Cerească”, vă dorim ca Hristos să vă fie sprijin, călăuză şi întărire, ca să puteţi cu multă sănătate şi bucurie să urcaţi pe scara vieţii, pentru a vă întâlni cu Împăratul Cel Nemuritor şi să vă învredniciţi în cele din urmă de cuvintele Sale pline de mângâiere şi bucurie: „Vino slugă bună şi credincioasă, stai de-a dreapta Mea şi moşteneşte Împărăţia Cerească”.
Întru mulți și fericiți ani, şi toţi binecuvântaţi de mâna Proniatoare a lui Dumnezeu, Preasfințite Stăpâne și Părintele nostru duhovnices cel iubit!