- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Mesajul de condoleanțe al prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, adresat Prea Sfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în legătură cu mutarea la Domnul a surorii sale, Tamara

 

Cu sufletele drepţilor, celor ce s-au săvârşit, odihneşte Mântuitorule, sufletul adormitei roabei tale Tamara, păzindu-o pe ea întru viaţa cea fericită, care este la Tine, iubitorule de oameni.

Prea Sfinția Voastră,

Prea Sfințite Vlădica Petru!

Cu adâncă durere creștinească am aflat de mutarea dintre noi la cele veșnice a iubitei Dumneavoastră surori, roaba lui Dumnezeu Tamara, credincioasă fiică a Bisericii Ortodoxe, femeie cu suflet mare, iubitoare de Dumnezeu și de aproapele, bună creștină și exemplară soție, mamă și bunică.

Plecarea ei dintre noi înseamnă o grea pierdere pentru familia sa, pentru Prea Sfinția Voastră personal, dar și pentru toți apropiații și oamenii dragi  care au cunoscut-o.

În acest ceas de întristare provocat de vremelnica despărțire, venim către Prea Sfinția Voastră cu sincere condoleanțe și gânduri de mângâiere și îmbărbătare, inspirate din credința nezdruncinată în Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Căci, pentru noi creştinii, moartea lui Hristos a devenit izvor de Viaţă pentru întreaga omenire.

Mângâiaţi în credinţă de speranţa Învierii, îi spunem nou adormitei roabei lui Dumnezeu Tamara veșnică pomenire și rugăm pe Mântuitorul Hristos, Domnul Vieții, să odihnească sufletul ei întru lumina cea neapusă a iubirii sale veșnice.

Veșnică ei pomenire din neam în neam!

† NICODIM

Episcop de Edineț și Briceni