Mesajul de condoleanțe al Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, adresat prot. Simion CULEAC, paroh al bisericii „Sf. Pror. Ioan Botezătorul”, cu trecerea la cele veșnice a tatălui său, Nicolai CULEAC

Mult stimate Preacucernice Părinte Simion CULEAC,

În aceste clipe îndurerate pentru Sfinția Voastră, când prin rânduiala lui Dumnezeu, tatăl Dumneavoastră, NICOLAI, a trecut la cele veșnice, dorim să Vă adresăm condoleanțe, transmițându-Vă sincere gânduri de mângâiere duhovnicească și îmbărbătare creștinească, încredințându-Vă totodată de compasiune și rugăciuni pentru sufletul nou-adormitul robul lui Dumnezeu, Nicolai.

Cunoaștem faptul că tatăl Sfinției Voastre, Nicolai, deși viața i-a fost relativ scurtă, de doar 61 ani, totuși s-a dovedit a fi atât pentru familia sa, dar și pentru toți oamenii din satul de baștină, Toderești, raionul Ungheni, un om cu suflet mare și cu dăruire de sine, săritor la nevoie, un bun gospodar, un credincios râvnitor, cu o înţelegere profundă a rostului vieţii, răbdător în încercări şi suferinţe, dar și un exemplu de soț iubitor și tată grijuliu.

Un scriitor creștin spunea: „Un pom este cunoscut dacă e bun sau nu, după rodul său. Iar bunătatea și înțelepciunea omului o cunoști și o înțelegi, uitându-te la copiii pe care i-a născut și, cum i-a crescut și educat”. Or, robul lui Dumnezeu Nicolai a educat deosebit de bine, creștinește și moral 3 copii, dintre Sfinția Ta ai ajuns a fi preot. De aceea avem convingerea fermă că nu doar pentru Sfinția Voastră și îndoliata familie, dar și pentru toți oamenii ce l-au cunoscut, va rămâne un exemplu prin tot ce a făcut bun și frumos în toți cei 61 de ani ai vieții sale.

Nostalgia și durerea despărțirii ce ne răvășește sufletul în clipa mutării dintre noi a celor scumpi și dragi este totuși alinată de credința în viața veșnică și Învierea Mântuitorul Hristos, dar și de nădejdea că Dumnezeu îi va odihni pentru vecie, în fericirea raiului, sufletul nou-adormitului robului Său, Nicolai. De aceea Vă asigurăm că așa cum se cuvine, ne vom ruga Milostivului Dumnezeu să-i ierte ori ce greșeală și păcat pe care ca un om le-a făcut aici pe pământ, fratele nostru întru Hristos, Nicolai și să-i așeze sufletul lui în Împărăția Sa cea Cerească.
Dumnezeu să-l așeze cu drepții! Veșnică lui pomenire!
Cu nădejde întru Hristos Cel înviat din morți,
† Petru,
Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni