Mesaj de felicitare al Înaltpeasfințitului Arhiepiscop PETRU, adresat Protoiereului Andrei CUCU, parohul bisericii „Sf. Ierarh Nicolai” din s. Frăsinești, r. Ungheni, cu ocazia împlinirii a 40 ani de viață

Preacucernicia Voastră,

Preacuvioase Părinte Andrei,

În această zi semnificativă pentru Preacucernicia Voastră, când sărbătoriți ziua de naștere, vă adresăm cuvinte de felicitare, însoțite de părintești binecuvântări, dorindu-vă sănătate și belșug duhovnicesc, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitate pastorală și misionară pe care o desfășurați cu mult devotament.

Aniversarea acestor 40 de ani de viață, e prilej pentru ai mulțumi lui Dumnezeu pentru darul vieții, dar și de a menționa cu duhovnicească bucurie, că prin activitatea și slujirea rodnică de până acum v-ați dovedit a fi un slujitor cucernic și ascultător, dar și un familist adevărat.

Anii trăiţi să fie ani ai mântuirii şi ai sfinţirii vieţii, căci timpul în care trăim este unul al „mântuirii şi sfinţirii umanităţii”.

Totodată, la acest popas aniversar, aducem cuvinte de apreciere pentru tot ce înfăptuiți cu succes ca paroh al bisericii „ Sf. Ierarh Nicolai” din s. Frăsinești, r. Ungheni, dorindu-vă ca și-n continuare să înfăptuiți lucrări și activități mântuitoare.

De asemenea, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, să Vă dăruiască ani binecuvântaţi şi îmbelşugaţi cu multă sănătate sufletească şi trupească, pace, bucurii, sfinte împliniri și tărie duhovnicească.

Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească,

+ PETRU

Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni