Martie – luna pentru viață 2019, în plenul bisericesc al Adunării Ordinare a Protopopiatului Ungheni

Astăzi, 21 feb. 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, Președintele Sectorului Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret, ipodiaconul Ioan GAJIM, a fost prezent în mijlocul preoților protopopiatului Ungheni.

În cadrul Adunării, ipodiaconul Ioan GAJIM a reliefat importanța lucrării pastorale cu tinerii în cadrul parohiilor, pentru a crește generații de tineri responsabili, liberi, conștiincioși și bine ancorați în învățătura de credință ortodoxă a Bisericii, fiind gata totdeauna să răspundă oricui va cere socoteală despre credința lor (cf. 1 Petru 3:15)!

Astfel, s-au pus în discuție temele cu care se dorește a veni în întâmpinarea tinerilor prin Conferințe sau Întâlniri ce vor avea loc în timpul apropiat în parohiile preoților din cuprinsul circumscripției de Ungheni, ca:

  • Sculeni;
  • Semeni;
  • Grăseni;
  • Zagarancea;
  • Bușila

Totodată, la prezenta Adunare, s-a discutat și despre rugămintea Asociației Obștești pentru Viață la adresa Episcopiei de Ungheni și Nisporeni pentru a participa activ în luna martie la Marșul pentru Viață 2019 cu genericul „Unic din prima secundă”. Acest Marș Pro-Viață, care va avea loc la sfârșitul lunii martie, va fi precedat de o listă de Activități pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, le vom organiza pentru a scoate în evidență dreptul sfânt la viață al fiecărei făpturi omenești! Drept care merge dincolo de dorințele egoiste și hedoniste ale atâtor tineri din Republica noastră, care sub auspiciile plăcerii trupești, omoară în burtă propriile odrasle!

Prin aceste activități care vor fi organizate se dorește a scoate în evidență frumusețea și sfințenia celui mai de preț dar pe care Dumnezeu îl  oferă umanității- Viața; dar și a semnala răspicat problema gravă care are loc într-o țară majoritar ortodoxă – problema avortului și a ciopârțirii făpturii umane pe care Dumnezeu o trimite ca dar de iubire și consolidare a unei familii care va dori mai târziu să aibă cine să-i fie sprijin la bătrâneți.

Mulțumiri părintelui-protopop Bartolomeu TURTUREANU care a binevoit desfășurarea Activității Ordinare a Protopopiatului Ungheni în parohia sfinției sale- Sculeni.