- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Liturghie arhierească în a doua zi de Naşterea Domnului, săvârșită la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Vineri, 8 ianuarie 2021, în a doua zi de Naşterii Domnului, când este cinstit soborul Maicii Domnului, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Kz. Alexandru Nevschi”  din mun. Ungheni.

Alături de Ierarh a coliturghisit prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, dar și slujitorii Catedralei Episcopale.

În timpul Sfintei Liturghii, Ierarhul a înălțat rugăciuni către Dumnezeu pentru sporul duhovnicesc și sănătatea trupească și sufletească a credincioșilor.

Răspunsurile liturgice și frumoase colinde, au fost interpretate armonios de Corul Catedralei Episcopale, condus excepțional de Dna Irina VIZITIU-GAJIM.

La final, Preasfinția Sa a rostit un frumos cuvânt de felicitare, dimpreună cu doriri de sănătate și împliniri duhovnicești pentru toți creștinii prezenți.

După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a fost colindat de Corul de copii al Catedralei Episcopale, format și condus de Dna Irina VIZITIU-GAJIM. După ce i-a ascultat cu mult drag, Preasfințitul PETRU, i-a răsplătit pe respectivii colindători cu dulciuri și daruri generoase.