Înmormântarea roabei lui Dumnezeu, MARIA CAZACU, mama Egumenii PARASCHEVA (Cazacu), Stareța Sfintei Mănăstiri Hîncu

Joi, 17 noiembrie 2022, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, s-a deplasat în satul Pelinia, raionul Drochia, unde a săvârșit Slujba Prohodului, pentru sufletul adormitei roabei lui Dumnezeu, Maria CAZACU, mama Egumenii PARASCHEVA (Cazacu), Stareța Sfintei Mănăstiri Hîncu.

Slujba Prohodului a fost săvârșită în biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, din localitatea menționată, după ce Ierarhul dimpreună cu slujitorii au săvârșit litia morțească la casa răposatei, de unde cortegiul funerar a pornit în mod organizat spre biserică.

Alături de Înaltpreasfinția Sa au luat parte la Slujba Prohodului un sobor impunător de slujitori, dintre care menționăm pe Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, Prot. Valeriu GANGAN, parohul bisericii din localitatea dată, Arhim. KIRIL (Braguța), Starețul Sfintei Mănăstirii Hîrjauca, Arhim. SPIRIDON (Marin), Starețul Sfintei Mănăstiri Hîrbovăț, Arhim. PAVEL (Tabacari), Duhovnicul Sfintei Mănăstiri Hîncu, dar și alți slujitori, care dimpreună cu Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, au ținut să fie prezenți alături de Egumena PARASCHEVA și întreaga familia îndoliată, CAZACU, la petrecerea pe ultimul drum din viața aceasta a roabei lui Dumnezeu Maria.

Menționăm și faptul că prezenți alături de Egumena PARASCHEVA, la acest moment, a fost și Stareții și Starețele Mănăstirilor din cuprinsul Eparhiei. 

După oficierea umilincioasei slujbe a prohodului, Ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură creștină despre folosul și necesitatea rugăciunilor, slujbelor și pomenilor ce trebuie făcute pentru odihna cu sfinții și iertarea păcatelor sufletului celui trecut la cele veșnice. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a îmbărbătat duhovnicește, cu cuvinte mângâitoare și învățături sfinte, familia răposatei.

De asemenea, Înaltpreasfinnția Sa a elogiat faptele credinței și viețuirea creștinească a răposatei Maria CAZACU, menționând: „Nu putem da uitării faptul că ultimii 9 ani din viața pământească, după trecerea la cele veșnice a soțului ei, Vasile, sora Maria și i-a petrecut mai mult la Sfânta Mănăstire Hîncu, trudind după puterile sale, alături de maici, fie la ascultările mănăstirești, fie la citirea psaltirii. Știm că era un om al rugăciunii, nelipsind de la slujbele de priveghere și de la Sfintele Liturghii ce se săvârșesc la Mănăstirea Hîncu.

Din convorbirile personale ce le-am avut cu ea, am descoperit cu multă bucurie duhovnicească că era un om care se îngrijea sârguincios de mântuirea sufletului, având dragoste curată față de Dumnezeu, cinstind-o cuviincios pe Maica Domnului, rugându-se cu umilință la toți sfinții.

De asemenea, nu poate fi dată uitării o altă virtute a roabei lui Dumnezeu, MARIA, cea de mamă adevărată, care cu multă dragoste și grijă maternă, a născut 7 copii (5 fete și 2 băieți), pe care i-a crescut cu mult drag și i-a educat în duhul dreptei credințe, povățuindu-i să urmeze calea ce duce spre Împărăția Cerurilor.

Cunoscând-o de foarte, foarte mulți ani, știu că în decursul celor 85 ani de viață pământească pe care i-a trăit, a avut parte de multe binecuvântări și daruri cerești, pe care le-a primit ca o răsplată pentru viața ei creștinească. De aceea nu ne îndoim de faptul că Dumnezeu, ca un Tată Milostiv și Bun, îi va așeza sufletul în odihna fericită a raiului.

După Slujba Prohodului, cortegiul funerar, în frunte cu Înaltpreasfinția Sa a pornit spre cimitirul din localitate, unde a fost înmormântată roaba lui Dumnezeu MARIA CAZACU.