- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Hramul Sfintei Mănăstirii Hîncu sărbătorit prin slujire sobornicească a mai multor Ierarhi

Joi, 27 octombrie 2022, când Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva, a fost oficiată Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire Hîncu, cu ocazia cinstirii hramului mănăstirii date și cu împlinirea a 30 de ani de la redeschiderea acestui așezământ monahal.

În dimineața zilei Înaltpreafințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni și Egumena PARASCHEVA (Cazacu), Stareţa Sfintei Mănăstiri Hîncu, împreună cu obștea monahală, impunătorul sobor de slujitori prezenți şi mulțimile de credincioși veniți la Hramul Mănăstirii, i-au întâmpinat pe Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove și pe Înaltpreasfințitul AGAFANGHEL, Mitropolit de Odessa și Ismail. Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită într-o atmosferă solemnă în biserica „Sf. M. Mc. Pantelimon”, de la primul nivel al CatedraleiSf. Ap. Petru şi Pavel”, de la Mănăstirea Hîncu.

Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Mitropolitul VLADIMIR au coliturghisit: Înaltpreasfințitul AGAFANGHEL, Mitropolit de Odessa și Ismail; Înaltpreasfințitul SAVA, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari;  Înaltpreafințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni; Înaltpreasfințitul MARCHEL, Arhiepiscop de Bălți și Fălești; Înaltpreasfințitul NICODIM, Arhiepiscop de Edineț și Briceni; Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca și vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove; Preasfințitul SILUAN, Episcop de Orhei și vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, alături de un impunător sobor de slujitori prezenți: Secretari Eparhiali, Protopopi, Stareți, preoți și diaconi, din Moldova și Ucraina.

La Liturghia au participat Stareţi şi Stareţe din cuprinsul Episcopiei noastre, dar și din alte țări, precum Ucraina.

În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile și binecuvântările revărsate cu milostivire asupra Sfintei Mănăstiri Hîncu în toți acești 30 de ani, dar și peste Înaltpreafințitul Arhiepiscop Petru, cel care a redeschis această vatră monahală și a trudit dimpreună cu Maica Stareță, Egumena PARASCHEVA, obștea, dar și oamenii de bună credință, să ridice din ruini, înălțând-o pe culmele desăvărșirii, această sfântă și frumoasă mănăstire. De asemenea, au fost înălțate rugăciuni de laudă și Cuvioasei Parascheva, care este ocrotitoarea acestei Sfinte Mănăstiri, cerându-se, prin rugăciuni, ca să ocrotească și      de-acum încolo acest așezământ monahal, cu toți viețuitorii și binefăcătorii ei.

La Vohodul mic, Înaltpreasfințitul PETRU a fost decorat de Mitropolitul VLADIMIR cu Ordinul Mitropolitan „Gavriil Bănulescu-Bodoni”, gr. I, iar Stareța Mănăstirii Hîncu, Egumena Paracheva,  a fost decorată cu dreptul de a purta a doua cruce pectorală (cruce cu pietre scumpe).

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinţitul PETRU a ţinut un cuvânt de învăţătură, explicând mesajul evanghelic, relatând și secvențe din viaţa Cuvioasei Parascheva, menționând printre altele, următoarele: ,,Din viața Cuvioasei Parascheva, plină de dăruire, în mod deosebit, două fapte atrag atenția tuturor, cerându-se a fi urmate: în primul rând, dreapta credință, prin care a biruit încercările răului și, în al doilea rând, dreapta viețuire, plină de fapte de milostenie, către toți cei din nevoi. La aceste virtuți, suntem chemați și noi să le urmăm, întrucât viața Sfintei devenind model de urcuș, pentru fiecare creștin. Să luăm din viaţa ei exemplul milosteniei, să ne deprindem cu postul şi cu nevoinţele duhovniceşti fugind de slava deşartă şi căutând slava cea dumnezeiască şi astfel credem şi nădăjduim că şi noi, cei ce astăzi purtăm trup, suntem cuprinşi de neputinţe, ne vom învrednici cu rugăciunile Sfintei de mila lui Dumnezeu şi de viaţa cea veşnică”.

După cântarea Imnului Heruvic, Mitropolitul VLADIMIR l-a hirotonit pe diaconul Grigore DODON, în treapta de preot, pe seama parohiei „Sf. M Mc. Dimitrie” din mun. Soroca.

 Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de Preotese al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, condus de preoteasa Iuliana PLĂMĂDEALĂ.

Totodată menționăm și faptul că la miezul nopții a fost oficiată Sfânta Liturghie și în biserica cu Hramul „Sf. Parascheva”.