- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Festivalul Cântecului Pascal „Hristos din morți a Înviat”, desfăşurat în s. Pîrlița, r. Ungheni

Marți, 18 aprilie, 2023, în a treia zi de Învierea Domnului, în incinta Casei Raionale de Cultură din s. Pîrlița, în a doua parte a zilei s-a desfășurat Festivalul de cântece Pascale ,,Hristos din morți a Înviat”, organizat de Episcopia de Ungheni și Nisporeni, Secția de Cultură și Turism a Raionul Ungheni și Casa Raională de Cultură din s. Pîrlița, r. Ungheni.

Respectivul festival, ca și alte asemenea activități culturale, s-a înfăptuit ca urmare a parteneriatului şi acordului de colaborare ce există fructuos între instituţiile menționate.

Astfel, la acest festival, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului PETRUArhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, ca reprezentant direct la acest festival din partea Episcopiei a fost prot. Ştefan RÂMBUPreşedintele Sectorului Eparhial Relaţii Culturale.

La acest Festival s-au prezentat formații şi ansambluri folclorice, dar și grupuri corale de pe lângă unele parohii din cuprinsul raionului Ungheni. Acestea fiind: F. F. „Datina”, or. Cornești; F. F. „Sălcioară”, s. Teșcureni; F. F. „Romancuțele”, s. Romanovca; F. F. „Busuioc”, s. Grăseni; F. F. „Datina”, s. Zagarancea; F. F. „Cununa dorului”, C.R.C. Pîrlița; F. F. „Cântecul nu are vârstă”, s. Costuleni; Formația Folclorică de femei din s.Zăzulenii Vechi; Formația Folclorică de femei s. Negurenii Vechi; F. F. „Steluțele”, s. Bușila; F. F. „Năpădencile”, s. Năpădeni; F. F. „Vălencile”, s. Valea Mare; Corul L. T. „Alexei Mateevi”, s. Pîrlița, reprezentând parohia „Sf. M. Mc. Dimitrie”, s. Pîrlița; Dna Viorica CREȚU, interpretă populară, Domnișoara Luminița MIȘCARI; micuța de 4 ani și jumătate, Ștefania ARAP.

Toate aceste Formații Folclorice, prin evoluţia lor, au adus pe scenă spre audiţia spectatorilor, cântări duhovniceşti ce au transmis mesajul Învierii lui Hristos.

În cuvântul oferit, prot. Ștefan a transmis din partea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU mesajul de felicitare cu prilejul Slăvitei Sărbători a Învierii Domnului, salutând totodată călduros și respectos prezența tuturor la această frumos și important Festival, exprimând cu toată sinceritatea gratitudine și recunoștință, atât față de organizatori, cât și față de participanți. Printre altele, Prot. Ștefan RÎMBU a menționat că: „Prin prezență și participare la acest Festival, ne aducem împreună un aport considerabil la valorificarea și promovarea unei părți din tezaurului spiritual-cultural. Astăzi, când vin din afară peste noi, tot felul de așa zise și pretinse tradiții și obiceiuri, este nevoie să ne opunem, atât Biserica, cât și instituțiile publice, acestei avalanșe pseudo culturală și spirituală. Or, prin mesajul cântecelor interpretate și prin prezența scenică în costum popular ați evidențiat arătând că mai frumoasă și mai importantă pentru noi nu este decât tradiția preluată de la buni-străbuni și pe care promovând-o vrem să o dăm generațiilor ce ne vor urma exact cum am preluat-o.

De asemenea, și Dna Maria BOLOTOVICI, Directorul interimar al Casei Raionale de Cultură din s. Pîrlița, a venit cu un cuvânt de salut și cu unele precizări privind importanța desfășurării acestui festival, dar și necesitatea unei colaborări fructuoase cu Episcopia de Ungheni și Nisporeni.

La final, toţi participanţii au primit în dar din partea organizatorilor premii băneşti, daruri şi diplome.

După aceasta, din partea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, a fost împărțite fiecărui participant câte un cozonac delicios, de către preoții prezenți la acest festival: Prot. Simion CULEAC, parohul bisericii „Sf. Proroc Ioan Botezătorul”, s. Pîrlița; Prot. Vasile GÎJU, parohul bisericii „Sf. M. Mc. Dimitrie”, s. Pîrlița; Prot. Pavel MUSTEAȚĂ, parohul bisericii „Cuvioasa Parascheva”, s. Zagarancia și Prot. Dumitru MIȘCARI, parohul bisericii „Sfânta Treime”, s. Negurenii Vechi.