Este voie să se sărute icoanele sau alte obiecte sfințite, ca și mâna preotului, după primirea Sfintei Împărtășanii?

Împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului reprezintă pentru credincioși unul din momentele cele mai de seamă din viața lor spirituală. Acest moment este, pe de o parte, prilej de mare bucurie, pentru că atunci primim în ființa noastră pe Însuși Mântuitorul Hristos, ne unim cu El și ne curățim de păcate, așa cum arată și formula administrării acestei Sfintei Taine: „Se împărtășește robul lui Dumnezeu (X), cu cinstitul și preasfântul Trup și Sânge al Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos spre iertarea păcatelor și spre viață de veci„. Pe de altă parte, împărtășirea înseamnă și o pregustare a Împărăției lui Dumnezeu și a vieții veșnice. Ea este deci ca o arvună a acestei vieți și antidot al nemuririi, așa cum frumos ne învață Sfinții Părinți.

Împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului este însă și un moment de mare responsabilitate. Pe de o parte, pentru că trebuie să ne împărtășim cu vrednicie, cu acea conștiință împăcată că merităm să primim pe Hristos în ființa noastră, cu acea cercetare de sine, de care ne face atenți Sfântul Apostol Pavel, când spune: „Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Caci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului” (1Corinteni 11, 28-29).
Pe de altă parte, este grija pentru păstrarea sau neîntinarea Sfintei Împărtășanii, adică de a nu deveni nevrednici după primirea ei, având în vedere că ea este „foc care arde” atât înainte de primire, cât și după aceea.
În legătură cu această grijă pentru păstrarea în sfințenie a Împărtășaniei, există obiceiul, devenit în multe părți și în multe biserici regulă observată cu strictețe, de a nu mai săruta icoanele din biserică, după împărtășire, în timpul miruitului și nici mâna preotului care miruiește. Deci, se socotește și se crede că sărutând o icoană sau mâna preotului, ar fi o întinare a Împărtășaniei sau chiar anulare efectelor împărtășirii. Unii dintre credincioși apropiindu-se de icoană, fie se pleacă doar spre icoană, fie că nu schițează nici un gest de cinstire, spun preotului că s-au împărtășit și, ca atare, sunt scutiți să sărute icoana și mâna lui. Alții, din neștiință, sărută mâna preotului și icoana, dar sunt aspru mustrați de cei mai „inițiați” pentru că au făcut asemenea gest care, după părerea lor nu se cade să fie împlinit.
Este corectă aceasta atitudine și concepție a creștinilor care se Împărtășesc? Pe ce se întemeiază?
De la început trebuie să spunem că o asemenea practică nu este corectă și nici întemeiată.
Mai întâi, pentru că Împărtășania nu rămâne pe buzele noastre cu care sărutăm icoana sau mâna preotului, ci ia se înghite. După împărtășanie, primim de obicei anafură și un pic de vin, tocmai ca din împărtășanie să nu rămână nimic în afară, așa cum preotul consumă puțin vin, apă și anafură după împărtășire
În al doilea rând, icoanele și mâna pârâtului nu sunt un lucru care să întineze sau să anuleze efectul Sfintei Împărtășanii. Icoanele sunt și rămân mereu cu aceeași valoare de obiecte sfințite. După cum se știe, noi cinstim și ne închinăm sfintelor icoane nu ca la idoli, adică nu ne închinăm și nu cinstim lemnul, culoarea sau orice materie din care este făcută icoana, ci persoanele care sunt zugrăvite pe ele. Cu toate acestea, fiecare icoană capătă caracterul și calitatea de sfințenie sau de obiect sfințit, atât prin chipul zugrăvit pe ea, cât mai ales prin slujba de sfințire care se săvârșește asupra ei și prin stropirea cu apă sfințită în numele Sfintei Treimi. De aceea, o icoană se și ține, după obicei, 40 de zile în sfântul altar, după care se sfințește și se stropește cu agheasmă. Fiind sfințită, ea nu-și pierd niciodată calitatea aceasta de aceea nu poate să ne întineze, să diminueze efectul Sfintei Împărtășanii. Ea rămâne mereu obiect sfințit și sfânt care merită și trebuie sărutată și după primirea Sfintei Împărtășanii, chiar dacă aceeași icoană este sărutată de credincioși care nu s-au împărtășit. De icoană ne apropiem și o sărutăm ca să ne sfințim sau să primim puteri și nu ca să ne întinăm. Așa că nu săvârșim nici o impietate dacă sărutăm icoanele după ce ne împărtășim. Ele rămân mereu cu încărcătura lor ca harică dobândită prin sfințire și nu ne pot aduce decât binecuvântare și sifințire.
Cât privește sărutarea mâinii preotului după împărtășire, de asemenea, trebuie să spunem că nu constituie nici o impietate sau un gest care să afecteze într-un fel sau altul efectul Sfintei Împărtășanii.  Mâna preotului, acea mână care binecuvintează și sfințește, rămâne mereu mâna sfințită a omului purtător de har care este slujitorul lui Hristos. Cu acea mână, el ne binecuvintează sau ne sfințite pe noi, viața noastră, momentele importante  din viața noastră, de la naștere până la mormânt și după aceea, ca și lucrurile din jurul nostru de care avem nevoie. Să nu uităm că, deși este om și uneori poate păcătos, slujitorul lui Hristos rămâne o persoană purtătoare de har, primit prin Taina Hirotoniei. De aceea, credincioșii se și adresează adesea sau mai ales preotului cu formula „Sărut dreapta” sau „Sărut mâna Părinte” adică acea dreaptă care binecuvintează și sfințește, prin care lucrează harul Duhului Sfânt.
Sărutarea mâinii preotului după Liturghie, la momentul miruitului, este justificată din două motive. Mai întâi, pentru calitatea de care am vorbit, de slujitor sfințit și organ prin care lucrează harul lui Dumnezeu. În al doilea rând, pentru faptul că și preotul se împărtășește la Sfânta Liturghie. Nu există Liturghie la care el să nu primească Trupul și Sângele lui Hristos. Nici nu se poate concepe Sfânta Liturghie fără împărtășirea preotului, iar dacă ar îndrăzni să slujească fără să se împărtășească, ar săvârși unul din cele mai grave delicte pentru care ar fi aspru pedepsit. Așa că și preotul este atunci, după Liturghie, un purtător de Hristos și nu putem vedea cu ce ar întina sau ar împieta asupra sfințeniei și efectelor Sfintei Împărtășanii. De aceea, mâna lui poate fi sărutată fără nicio teamă de greșeală și cu atât mai mult de anulare a valabilității Împărtășanii.
Sfânta Împărtășanie nu se internează prin aceste două acte legate de cult și de biserică, ci prin viața și faptele noastre necorespunzătoare. Primirea Sfintei Împărtășanii ne obligă ca, măcar în ziua aceea, să avem o comportare cuviincioasă, ferindu-ne de rostirea de vorbe urâte, înjurături, pomenirea numelui celui rău, de tulburări, certuri, scandaluri, scuipare, împreunare trupească și altele. Simpla îmbrățișare cu o cunoștință sau un prieten, ca exprimare a bucuriei revederii, de care se tem unii din cei care se împărtășesc, nu afectează cu nimic efectele Sfintei Împărtășanii.
 Tot în legătură cu împărtășirea se pune uneori și întrebarea dacă avem voie să sărutăm copiii, după ce aceștia sau împărtășit, întrebare izvorâtă din aceeași teama de a nu le anula sau întina efectele Sfintei Împărtășanii. Fără îndoială că îmbrățișaatul copiilor este un lucru firesc și cea mai concretă expresie a dragostei cu care-i înconjurăm pe cei mici. Îmbrățișarea sau sărutarea lor, după primirea Împărtășanii, nu periclitează în niciun fel efectele împărtășirii. Ei rămân cu nevinovăția lor, am zice chiar cu sfințenia lor, de care, dacă ne apropiem, mai degrabă ne sfințim noi decât să-i întinăm pe ei. Sărutul pe gură al copiilor nu este indicat nici din punct de vedere medical și, cu atât mai mult, ne vom fieri și noi de acest obicei când este vorba mai ales de împărtășanie. Nu este de prisos să spunem că și copiii trebuie educați în același respect față de primirea Sfintei Împărtășanii, atât înainte, cât și după aceea, ca și cei maturi. Îmi amintesc cu pietate de grija pe care părinții o acordau zilei noastre de împărtășire, în copilărie, îmbrăcându-ne cu cele mai curate sau mai noi haine și încălțăminte și supraveghindu-neca toată ziua în care primeam Sfânta Împărtășanie să nu comitem vreo faptă urâtă sau necuviincioasă.
Iată, așadar, cum trebuie să înțelegem atitudinea pe care trebuie să o avem după primirea Sfintei Împărtășanii. În biserică, icoanele și mâna preotului nu întiniaza sau nu ne anulează efectele împărtășirii, de aceea le putem săruta fără grijă, iar acasă se impune o altitudine de bună-cuviință și respect care, de altfel, sunt legate și de educația noastră elementară, religioasă.
Exagerările și formulele bigote de înțelegere a lucrurilor și lucrărilor sfinte trebuie excluse din viața noastră.
Pr. prof. dr. Nicolae D. Necula