- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Conferința Științifico-Practică Internațională ”Experiențe de succes și perspective în incluziune”

Scopul activității este împărtășirea experiențelor de succes de către experți din țară și de peste hotare în domeniul incluziunii educaționale. Timp de două zile (2-3 noiembrie) vor avea loc vizite la Creșa-Grădinița incluzivă ”Guguță”, Serviciul de asistență psihopedagogică, Casa pentru toți, Mănăstirea Hâncu.

Conferința are ca obiectiv să răspundă la întrebările: Cum decurge procesul de incluziune în Republica Moldova? Cum se manifestă la nivel local, în orașul Ungheni? Care sunt beneficiile și practicile de succes atât locale, cât și ale altor țări, precum Portugalia, Irlanda, Germania și România. În acest context se vor desfășura Work-shopuri și comunicări în secțiuni cu tematicile: Bune practici în educația incluzivă la Creșa-Grădinița incluzivă ”Guguță”, Progresul educației incluzive la toate treptele de învățământ, convenția pentru drepturile persoanelor cu dezabilități, Istoria dezabilității, Atitudine și drepturile omului, Educație incluzivă în Irlanda, Sprijinirea educației incluzive în școlile obișnuite.

Cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, la această conferință științifică au participat Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, secretar al episcopiei sus numite și Protoiereul Adrian LUPU, redactor al Publicației Periodice „Cuvântul Ortodox”.

Mesajul din partea Preasfințitului Episcop, l-a dat citire Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, menționând despre importanța Bisericii în activitățile și educația tinerelor generații din instituțiile școlare și preșcolare, despre munca enormă depusă la educarea corectă și integrarea în procesul de educație incluzivă, la fel și protejarea persoanelor cu nevoi speciale.