„Cartea spirituală – hrană pentru suflet” – activitate culturală, educațională și spirituală

Luni, 26 aprilie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, prot. Ștefan RÎMBU, Președintele Sectorului Eparhial Relații Culturale, a înfăptuit o activitate cultural-educațională și spirituală.

Respectiva activitate s-a înfăptuit cu elevii Instituției Publice Școlii Primare „Spiridon Vangheli”, din mun. Ungheni.

Scopul acestei activități a fost elucidarea importanței și necesității lecturii spirituale. De aceea, titlu materialului prezentat a fost „Cartea spirituală – hrană pentru suflet”.

În cadrul activității, elevilor li s-a explicat întâi de toate noțiunea de „lectură spirituală, duhovnicească”. De asemenea, prot. Ștefan RÎMBU, a făcut prezentarea unui autor de literatură spirituală, Leon MAGDAN, care are o mulțime de cărți creștin-ortodoxe, cu bogat conținut moral și spiritual.

Spre final, prot. Ștefan, a îndemnat stăruitor pe elevi să citească, permanent, dar mai ales acum în Săptămâna Mare, texte biblice cu povestiri și istorisiri duhovnicești, ce relatează viața pământească a lui Iisus.

Specificăm în mod deosebit că această activitate se încadrează în Proiectul Național de Parteneriat Educațional, intitulat „Lecturi Spirituale”, care demarează pe întreg teritoriul țării noastre, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldovei.

La final, elevii dimpreună cu profesorii, au mulțumit pentru această utilă și importantă prezentare, prin care au fost intrigați, spre a fi aplecați mai mult spre cărțile cu conținut spiritual.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni