- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Bucuria și mulțumirea exprimată de grupul de pelerini, față de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU

Emoții sacre au stat de veghe la porțile timpului efemer al pelerinilor. Dorul enoriașilor de a călca pe Tărâmul Edenului teluric a încununat așteptările divine.

Îngenunchind la Mormântul Domnului, la mormântul Maicii Domnului, creștinii au fost Luminați de galeria candelelor – decorul mirific al sfintelor Lăcașe din Ierusalim.

Ghidați de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru, inimile noastre au fost străjuite de rugăciunile pline de evlavie ale soborului de preoți…

Trăind într-un veac al servilismului, într-un secol grăbit și înlănțuit de vicii, Credința Ortodoxă este făclia care luminează Altarul sufletelor noastre!

Pentru inimile fraților și surorilor întru Hristos, făclia noastră în acest binecuvântat pelerinaj Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni!

Am trăit sfânta Evanghelie, pășind smeriți pe urmele fecioarei Maria, ale Domnului nostru Isus Hristos, ale Sf. Ioan Botezătorul, ale Sf. Apostoli, ale Mariei Egipteanca și ale Mariei Magdalena…

Porunca lăsată drept testament de Mântuitorul este: ,,Iubiți-vă și IERTAȚI -VĂ”, așadar să IUBIM, să IERTĂM și să plecam din țara sfânta aducând PLECĂCIUNE, Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Petru!

Noi, grupul de pelerini, care am fost în Țara Sfântă dorim să VĂ MULȚUMIM pentru căldura părintească și dragostea cordială cu care ne-ați ghidat la Ierusalim, Betleem, Ierihon, Nazaret și alte locuri Sfinte care și-au pus amprenta în sufletele noastre prin multe minuni Divine.

Dragul nostru tată duhovnicesc, Vlădica Petru, vă mulțumim pentru dăruirea de sine, simplitatea păstorească și perseverența creștinească cu care ne-ați tălmăcit Sfânta Evanghelie, pentru că ne-ați consolidat sufletele prin aceste minuni istorice pe care le-am văzut noi înșine, miracole care demonstrează că Hristos este Capul Bisericii.

Acest pelerinaj este o mărturie vie a faptului că nu piroanele l-au răstignit pe Dumnezeu, ci IUBIREA Sa nemărginită față de oameni.

Avem certitudinea că, zi de zi, creștinii ortodocși ÎL descoperă pe Dumnezeu în inimile lor. Ce Bucurie Duhovnicească poate să fie mai mare pentru un creștin dacă nu aceea de a săruta locurile pe care Le-a Sfințit cu pașii săi Iisus Hristos – Nădejdea Creștinilor, Iubirea Necondiționată Împăratul Cerului și al Pământului?

Pelerinajul nostru la Ierusalim înseamnă o descoperire a dragostei lui Dumnezeu reliefată în istorie.

Doamne, Mare ești Tu și minunate sunt Minunile Tale!

Cu multă bucurie duhovnicească față de Dumnezeu,

Dar și cu recunoștință față de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU,

Semnează întregul grup de pelerini care am fost în Țara Sfântă,

organizat de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, în perioada 14-21 iulie, 2022