Păcatul strămoşesc a perturbat tensiunea originală a omului spre asemănarea cu Dumnezeu, esenţa vocaţiei umane. Atunci când primul om şi-a întors privirea de la Dumnezeu, în conştiinţa lui s-a născut o mare iluzie, care s-a transmis şi urmaşilor săi, anume aceea că se poate lipsi de Dumnezeu, că poate deveni el însuşi, întemeiat doar pe propriile sale puteri, măsură a tuturor lucrurilor.
Părinţii bisericii spun că omul a fost creat de Dumnezeu într-o stare perfectă stare de sănătate fizică, psihică şi spirituală. Boala, sub toate formele ei, provine din faptul că omul s-a întors de la Dumnezeu, dând prin aceasta răului liberă intrarea şi putinţă de dezvoltare în lume. Sfinţii Părinţi, cu toţii, leagă boala, suferinţa şi moartea de păcatul strămoşesc. După ei, originea bolilor, neputinţelor, suferinţelor şi a morţii, ca şi a tuturor relelor care afectează în prezent fiinţa umană, trebuie căutată în actul de voinţă al primului om.
Dumnezeu, ,,Făcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute”, nu poate fi considerat drept autor al bolilor, suferinţei şi morţii. Când Adam s-a întors de la Dumnezeu, natura nu I s-a mai supus, în felul acesta Sf. Maxim Mărturisitorul zice: „Dezbrăcat de harul care-l ocrotea şi pierzându-şi puterea de a stăpâni natura, omul ajunge slab şi neajutorat, supus relelor ei”. Boala, care iniţial este un efect al greşelii lui Adam, o consecinţă şi o formă a răului zămislit de păcat, este apoi produsă, reprodusă, răspândită, sporită, înmulţită şi întărită prin lucrarea puterilor întunericului şi răutăţii satanice.
Boala nu este un rău decât pe planul naturii fizice a trupului. Dacă omul nu se dedă păcatului la vremea bolii şi nu se depărtează de Dumnezeu din pricina ei, atunci, din punct de vedere spiritual, ea nu poate fi socotită un rău pentru el. ,,Dacă sufletul este sănătos, boala trupească nu-i poate pricinui omului nici o pagubă”, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur. Ea nu este nici un rău, decât în aparenţă, ea poate fi chiar un bine pentru om, în măsura în care, folosindu-se cu înţelepciune de ea, poate să dobândească foloase duhovniceşti, schimbând într-un instrument de mântuire ceea ce, iniţial a fost semnul pierzării sale. În orice boală, Dumnezeu îi vorbeşte omului despre mântuirea sa şi-Şi arată voia de a-l ajuta s-o dobândească. „În boală – subliniază Avva Varsanufie şi Avva Ioan de Gaza – se manifestă pedagogia dumnezeiască”. Ea este, spun ei în acelaşi duh, o corecţie, pe care Dumnezeu i-o aplică omului pentru păcatele sale. În această perspectivă boala apare ca voită sau cel puţin îngăduită şi folosită de Dumnezeu pentru binele omului pentru a îndrepta ceea ce a strâmbat, a schimonosit şi a stricat în el păcatul.
Prin boală, Dumnezeu îi dă omului nu numai curăţire de păcatele şi patimile sale, ci-I dă să afle din nou calea virtuţilor şi să umble pe ea, arată Avva Isaac Sirul. ,,Cu cât Dumnezeu ne trimite mai multe încercări, cu atât mai desăvârşiţi ne face”, spune la rândul său Sfântul Ioan Gură de Aur. Prin răbdarea ei cu mulţumire adusă lui Dumnezeu, boala poate fi una din cele mai mari nevoinţe şi o adevărată cale duhovnicească.
Desigur, nu toate bolile sunt urmare a păcatelor. Unele boli sunt îngăduite de Dumnezeu asupra noastră tocmai pentru a fi feriţi de păcate şi a nu ne pune nădejdea, în mod exagerat, în sănătatea noastră trupească. Sfântul Pavel pătimea, şi el, de o boală grea şi, ne spune Apostolul, de trei ori s-a rugat lui Dumnezeu să-l vindece, însă răspunsul a fost: „Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (II Corinteni 12, 9). Boala Sfântului Apostol Pavel a fost o pedagogie dumnezeiască, ca acesta să nu se mândrească pentru multele daruri duhovniceşti pe care le-a primit. De aceea să reținem și noi că, uneori sau poate chiar permanent – în cazul nostru – boala este o pedagogie divină, o lucrare de înduhovnicire, o lucrare de smerenie, o lucrare de prevenire a păcatului. Prin urmare, nu trebuie să socotim boala ca o pedeapsă sau ca un rău absolut în viața noastră, ci așa cum s-a și menționat deja, un mijloc de apropiere de Dumnezeu și de a ne încrede mai mul în El.
Preasfințitul PETRU,
Episcop de Ungheni și Nisporeni