Activitatea arhipăstorească a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, din 13.12.2022

Marți, 13 decembrie, 2022Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, după săvârșirea Sfintei Liturghii de la Catedrala Episcopală, și-a desfășurat activitatea arhipăstorească în incinta Centrului Eparhial din municipiul Ungheni.

Pe parcursul zilei, Ierarhul a primit în audiență preoți și mireni din cuprinsul Eparhiei cu diverse probleme şi întrebări.

În timpul activității de birou din această zi, Înaltpreasfinția Sa a primit în audiență pe Prot. Petru CIOBANU, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din or. Nisporeni, care a discutat cu Ierarhul diverse întrebări și aspecte legate de activitatea duhovnicească și administrativă a parohiei menționate.

De asemenea, Prot. Petru i-a prezentat Înaltpreasfinției Sale darea de seamă a bogatei și prodigioasei activități pastorale, misionare, sociale și educaționale, pe care o desfășoare exemplar în cuprinsul parohiei sale.

Ierarhul a apreciat bogata activitate a părintelui Petru CIOBANU, binecuvântându-l și îndemnându-l ca și-n continuare, tot cu același zel și dăruire să desfășoare activități pastoral-misionare.