Activitate arhipăstorească desfășoară la Reședința Episcopală de la Mănăstirea Hîncu

Vineri, 5 martie 2021, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, și-a desfășurat activitatea arhipăstorească la Reşedinţa Episcopală de la Sfânta Mănăstire „Cuvioasa Parascheva” de la Hîncu.

Pe parcursul zilei, Ierarhul a primit în audiență pe Egumena PARASCHEVA (Cazacu), Stareța Sfintei Mănăstiri ,,Cuv. Parascheva” – Hîncu, prot Mihail TROFIM, paroh al bisericii ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, s. Bujor, r. Hîncești, dar și alți preoți din cuprinsul Protopopiatului Hîncești, care au pus în discuție cu Preasfinția Sa, diverse probleme şi întrebări de ordin administrativ, social și duhovnicesc.

Pe toţi preoții și mirenii prezenţi, Ierarhul, ca de obicei, i-a primit cu drag, ascultându-i şi oferindu-le sfaturi arhiereşti şi poveţe părinteşti.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni