Act de binefacere unei familii afectate de ploile abundente din satul Gherman, raionul Ungheni

 

Recent, cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, diaconul Pancratie ȚĂRUȘ, colaborator al Sectorului Eparhial Social „Caritate și fapte bune” a efectuat o vizită în satul Gherman, raionul Ungheni, pentru a face din partea Preasfinției Sale, un act de binefacere.

Acest act caritabil a fost înfăptuit ca urmare a demersului Protoiereului Eugenie URSU, paroh al bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din localitatea menționată, care s-a adresat Preasfințitului PETRU, pentru a oferi ajutor unei familii cu 5 copii, aflată în dificultate materială și care a fost afectată de ploile abundente ce au avut loc recent în localitatea dată.
Astfel, Preasfințitul PETRU, în virtutea grijii arhierești și a dragostei părintești, a oferit sprijinul său moral și duhovnicesc, dar și un ajutor ce a conținut diverse produse alimentare.
Pentru mărinimia acestui gest caritabil, atât părintele paroh, Prot. Eugenie URSU, cât și familia ajutată, au adus sincere și fiești mulțumiri Preasfinției Sale.