- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

A trecut la cele veșnice Preacucernicul Protoiereu Mitrofor Grigore IOVU

Cu tristeţe am aflat vestea mutării din această viață a vrednicului de pomenire protoiereul mitrofor Grigore IOVU,  parohul bisericii  „Sf. Ioan Botezătorul” din s. Cărpineni, r-nul Hîncești.

Un suflet minunat, un preot cucernic plin de dragoste şi credinţă, s-a înălţat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu, lăsând în urmă profundă tristețe pentru familie, şi cei pe care i-a păstorit cu multă dăruire şi pentru toți cei ce l-au cunoscut și prețuit. Sfinția Sa a fost un adevărat model de păstor şi îndrumător al turmei către  Hristos, plin de rîvnă, har, nevoinţă duhovnicească, iubire de Dumnezeu, și de aproapele.

Prin trecerea la cele veșnice a Sfinţiei Sale, am pierdut un vrednic confrate slujitor și un înțelept păstor al creștinilor dreptmăritori. Părintele Grigore face parte din categoria acelor oameni despre care nu se poate vorbi la trecut – înzestrat cu o blândețe rară și cu o perseverență ce rar se mai întâlnește în zilele noastre, a fost mereu prezent acolo unde era nevoie de o mână de ajutor, de un sfat înțelept, dar mai ales de o rugăciune și de un cuvânt de îmbărbătare. Ca preot nu a fost un teoretician care să vorbească cu vorbe goale, ci a trăit profund credința pe care a propovăduit-o, fiind un exemplu viu al înaltei ținute morale și sacerdotale.

Pentru parohia încredințată Părintele Grigore a avut un rol deosebit căci el a fost cel care a pus temelia duhovnicească iar parohienii au devenit creștini cu adevărat îmbisericiți. Ca tată şi-a îndeplinit misiunea de părinte cu succes, dăruindu-le copiilor săi o educaţie creştinească plină de iubirea sa părintească după care unul din fii i-a păşit pe urmele tatălui devenind slujitor al altarului. Și-a dus crucea vieții pământești cu rugăciunea pe buze și în suflet, mutându-se acum la loc luminos și liniștit.

Greu le este copiilor dar mai ale doamnei preotese, să recunoască şi să trăiască, în ciuda realităţii implacabile, momentele în care unul dintre parinţi, soți trece în lumea celor drepţi. Prin astfel de clipe trece acum familia Iovu, la despărţirea de bunul lor soț, tată, socru şi bunic. Alăturăm condolianţele noastre la lacrimile îndureratei familii, în special doamnei preotese, asigurîndu-vă de întreaga noastră compasiune. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mîngîie cu harul Său cel Dumnezeesc. Suntem alături de întreaga familie în acest ceas de vremelnică despărţire şi ne rugăm Milostivului Dumnezeu să odihnească sufletul vrednicului de pomenire Protoiereului Mitrofor Grigore întru Împărăția Sa împreună cu toţi drepții!

Veșnică lui pomenire!!!

+PETRU

Episcop de Ungheni şi Nisporeni

Slujba înmormîntării v-a avea loc sîmbătă, 7 iulie 2018. În dimineața zilei, Sfînta Liturghie și prohodul nou-adormitului, oficiate de Preasfințitul Episcop PETRU.