- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md/ -

Taina nunții nu este un simplu contract social, ci o chemare la sfințenie, un spațiu al ascezei zilnice

În lumea modernă, căutăm adesea împlinirea emoțională rapidă, dar uităm că fundamentul familiei creștine nu este egoismul, ci dăruirea totală. Taina nunții nu este un simplu contract social, ci o chemare la sfințenie, un spațiu al ascezei zilnice și al transformării interioare. Aici, omul învață să iasă din limitele sinelui pentru a-l primi pe celălalt cu adevărat, așa cum Hristos primește Biserica. Sau cum spune o vorbă înţeleaptă că „nu te căsătoreşti pentru a fi fericit, ci pentru a face fericit pe cel de lângă tine.”

Din punct de vedere dogmatic, fericirea egoistă este un rod al căderii, o încercare de a consuma iubirea celuilalt fără a oferi har și viață în schimb. Căsătoria creștină reface unitatea paradisiacă tocmai prin această anulare a egocentrismului. Când scopul devine mântuirea soțului sau a soției, familia se transformă dintr-un teren al revendicărilor într-un altar al slujirii.

Taina Cununiei transformă iubirea umană în iubire dumnezeiască. De aceea Taina Cununiei presupune o cruce asumată a iubirii și a tăierii voii proprii. Această învățătură necesită mult discernământ și o trezvie continuă asupra propriilor gânduri și așteptări. Cauza principală a conflictelor familiale este tocmai proiecția nerealistă ca celălalt să ne vindece golurile lăuntrice. Pentru a repara această ruptură, soluția practică începe cu fapte mici de slujire tăcută, cum ar fi un cuvânt bun la oboseală sau cedarea într-o discuție contradictorie. Când soții renunță la poziția de „consumatori de fericire”, ei descoperă că însăși oferirea bucuriei celuilalt generează o pace sufletească autentică.

Căsătoria este o cruce pentru că, odată încheiată, familia presupune o jertfă de sine a fiecăruia dintre cei doi soţi, în vederea armonizării relaţiei lor, cu scopul de a descoperi în căsnicie şi alături de celălalt, liniştea şi mântuirea.

Crucea conjugală nu este un blestem sau o suferință oarbă, ci o asceză transfiguratoare, o participare asumată la Pătimirile și Învierea Mântuitorului. Sfântul Ioan Gură de Aur numește familia „biserica de acasă”, un loc unde soții se șlefuiesc reciproc prin răbdare și iconomie duhovnicească. Mântuirea nu se lucrează în izolare, ci printr-o armonie conjugală, unde Hristos e prezent în mijlocul neputințelor purtate împreună.

Efectele fugii de această cruce sunt vizibile în familiile destrămate astăzi, unde lipsa sacrificiului duce inevitabil la însingurare și răceală spirituală. Pentru a pune în practică această armonizare, soții trebuie să aplice paza minții, oprind gândurile de judecată la adresa celuilalt încă din stadiul de momeală. O soluție concretă este stabilirea unui program comun de rugăciune seara, practică prin care se topesc resentimentele adunate peste zi. Astfel, prin răbdare și efort susținut, crucea căsătoriei devine scara pe care cei doi urcă spre bucuria Împărăției.

Pe lângă toate acestea, căsnicia presupune renunţare reciprocă, jertfă de sine şi sacrificiu, în vederea dobândirii împlinirii reciproce. Or, renunțarea reciprocă nu reprezintă o anulare a personalității, ci o înălțare la demnitatea iubirii dăruitoare, de tip agapic. Sfântul Apostol Pavel îndeamnă bărbații să-și iubească femeile „cum a iubit Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5, 25). În această viață duhovnicească asumată în doi, sacrificiul de sine devine singura cale capabilă să atragă harul dumnezeiesc și pacea inimii. Iar aceasta se face printr-o tăiere a voii proprii, prin ascultarea activă și empatică a durerilor celuilalt, lăsând deoparte propriile oboseli, iertarea imediată a greșelilor, uitarea nedreptăților făcute în trecut și consultarea reciprocă în orice decizie importantă familiară, care „omoară” mândria și independența bolnăvicioasă. Această lucrare interioară transformă o relație scandaloasă, în una sănătoasă, bazată pe o legătură veșnică.

Așadar, împlinirea conjugală necesită așadar timp, răbdare și multă smerenie, fiind o lucrare continuă de curățire a sufletului.

Pr. prof. dr. Ioan C. Teşu,

Familia creştină, şcoală a iubirii şi a desăvârşirii