Marți, 28 iulie, 2026, cu binecuvântarea și la îndemnul părinteasc al Înaltprerasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a avut loc Sinaxa Stareților și Starețelor Mănăstirilor din cuprinsul Eparhiei noastre, care s-a desfășurat la Mănăstirea „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” de pe Chiscul Ostașului, or. Nisporeni.
La respectiva sinaxă au fost prezenți: Arhim. KIRIL (Braguța), starețul Mănăstirii Hîrjauca și Președintele Sectorului Eparhial Mănăstiri și viață monahală; Arhim. SPIRIDON (Marin), Egumenul Mănăstirii Hîrbovăț; Arhim. SPIRIDON (Jalbă), Starețul Mănăstirii Veverița; Egumena PARASCHEVA (Cazacu), Stareța Mănăstirii Hîncu; Egumena BENEDICTA (Mura), Stareța Mănăstirii Frumoasa; Egumena ELISAVETA (Gliga), Stareța Mănăstirii din Ungheni, Egumena SILUANA (Iacob), Stareța Mănăstirii Vărzărești, Egumena ANIMAISIA (Cernea), Egumena Mănăstirii „Sf. Ștefan cel Mare” din or. Nisporeni și monahia LAVRENTIA (Bortă), maica superioară a Mănăstirii Răciula.
Înainte de începerea sinaxei, gazda evenimentului, Egumena ANIMAISIA (Cernea) și arhim. ZOSIMA (Matei), le-a făcut părinților stareți și maicilor starețe o prezentare a întregului complex monastic, arătându-le gospodăria mănăstirii, ferma de animale, parcul de utilaje agricole, noile și vechile încăperi pentru animale, serele cu legume, secția de producere alactatelor, corpusul de chilii a viețuitoarelor și vețuitorilor din mănăstire, frumoasa și monumentala biserică ce se află în plin proces de construcție.
După aceasta a fost săvârșit în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” un Te Deum pentru sănătatea și mântuirea Chiriarhului, ÎPS Arhiepiscop PETRU, pentru obștea și binefăcătorii așezământului monahal, dar și pentru Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, care și-a sărbătorit sfântul ocrotitor, în ziua cinstirii Sf. Knz Vladimir.
În deschiderea sinaxei Arhim. KIRIL (Braguța), Starețul Mănăstirii „Înălțarea Domnului” din Hîrjauca și Președintele Sectorului Eparhial Mănăstiri și Viață Monahală, a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, dar și câteva îndemnuri și sfaturi din partea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU.
În cadrul acestei Sinaxe au fost puse în discuție mai multe întrebări și propuneri de ordin administrativ și duhovnicesc, ce vizează activitatea Sfintelor Mănăstiri din cuprinsul Eparhiei.
În continuarea sinaxei, cu binecuvântarea Ierarhului au fost prezentat de Egumena SILUANA (Iacob), Stareța Mănăstirii Vărzărești un amplu referat cu teme „Despre cumplita patimă a nepăsării și despre vătămarea pe care o aduce sufletului în scrierile cuviosului Sofronie Saharov”.
La finalul sinaxei au fost purtate discuții constructive pe marginea referatului prezentat.
La sfârșitul sinaxei toți stareții și starețele prezente au mulțumit gazdei, Egumena ANIMAISIA (Cernea), pentru primire și ospitalitate.













































