- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md/ -

Sfânta Liturghie sobornicească în cinstea Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hîrbovăț

Duminică, 18 octombrie, 2026, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, Sfințit Arhimandrit al Mănăstirii Hîrbovăț, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț.
În dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa, a fost întâmpinat de Egumenul așezământului monahal, Arhimandritul SPIRIDON (Marin), dimpreună cu obștea, soborul de preoți și credincioșii prezenți.
Menționăm că această slujbă a fost prilejuită de cinstirea Icoanei Maicii Domnului, făcătoare de minuni de la Hîrbovăț, care din 2018, în urma raportului prezentat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Moldova, de către Înalpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, și Sfințit Arhimandrit al Mănăstirii Hîrbovăț, s-a hotărât prin Decizie Sinodală ca slujba de cinstire a acestei Sfinte Icoane să se săvârşească în duminica ce urmează după sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, fapt care şi se întâmplă deja al cincilea an consecutiv.
Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită într-o atmosferă solemnă de mare sărbătoare de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, Sfințit Arhimandrit al Mănăstirii Hîrbovăț, dimpreună cu-n impunător sobor de slujitori, în soborul sfintei mănăstiri, închinat Sfintei Treimi.
Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit Arhim. KIRIL (Braguța), Starețul Sfintei Mănăstiri Hîrjauca și Președintele Sectorului Eparhial, Mănăstiri și viață monahală, Arhim. SPIRIDON (Marin), Egumenul Sfintei Mănăstiri Hîrbovăț, Prot. Grigore DODON, Protopopul Bisericilr din Raionul Călărași; Prot. Serghei SLĂNINĂ, Protopopul Bisericilor din Raionul Hîncești, prot. Andrei DANILESCU, Protopopul Bisericilor din Raionul Slobozia, dar și un impunător sobor de preoți și diaconi.
Menționăm că au fost prezente la Sfânta Liturghie și Starețele Sfintelor Mănăstiri din Eparhie Egumena PARASCHEVA (Cazacu), Stareța Mănăstirii Hîncu; Egumena BENEDICTA (Mura), Stareța Mănăstirii Frumoasa; Egumena ELISAVETA (Gliga), Stareța Mănăstirii din Ungheni; Egumena SILUANA (Iacob), Stareța Mănăstirii Vărzărești și Egumena ANIMAISIA (Cernea), Egumena Mănăstirii „Sf. Ștefan cel Mare” din or. Nisporeni.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinția Sa a ținut un consistent cuvânt predicatorial, în care a explicat mesajul evanghelic despre iubirea vrăjmașilor (Luca 6, 31-36), iar după aceasta Chiriarhul a relatat aspecte din istoria Sfintei Icoane a Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hîrbovăț, vorbind și despre importanța, folosul și necesitatea duhovnicească de a cinsti acest sfânt și mare odor din țara noastră.
După Canonul Euharistic, tânărul Rostislav a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama Mănăstirii Hîrbovăț.
După rugăciunea Tatăl nostru…, Ierarhul a împărtășit mulțime de credincioși.
La sfârșitul Sfintei Litughii, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, Sfințit Arhimandrit al Mănăstirii Hîrbovăț, a fost felicitat de Egumenul și obștea sfintei Mănăstiri Hîrbovăț, dar și de toate Starețele și Stareții Sfintelor Mănăstiri din cuprinsul Eparhiei, cât și de credincioși.
La final, Arhim. SPIRIDON (Marin), a adus cuvinte de recunoștință și mulțumire Înaltpreasfințitului Ierarh, soborului de slujitori prezenți, tuturor ctitorilor și binefăcătorilor acestei Sfinte Mănăstiri.
Apoi, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit litia la mormântul Arhimandritului Veniamin.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, credincioșii au luat parte la o agapă frățească, oferită de obștea Sfintei Mănăstiri Hîrbovăț.

#gallery-1 { margin: auto; } #gallery-1 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 25%; } #gallery-1 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-1 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */