Împăratul Iustinian a fost unul dintre cei mai de seamă împărați ai Imperiului Bizantin. S-a născut în anul 483 din părinţi binecredincioşi, în Tauresium, o localitate la sud de Uskub, lângă Scopje, capitala Macedoniei de astăzi. Savatie şi Biglenisa, părinţii săi, creştini fiind, i-au acordat o educaţie aleasă. În anul 518, unchiul său, Iustin, a ajuns împărat, apoi, cu patru luni înainte să moară, în luna aprilie a anului 527, l-a înfiat pe Iustinian, ungându-l împărat în locul său. A primit o educaţie deosebită încă din tinereţe, devenind un excepţional cunoscător al dreptului şi istoriei Imperiului Roman, dar şi un foarte bun teolog.
Se pare că a stat în preajma unchiului său încă din tinerețe, și a avut astfel posibilitatea să primească o educație deosebită, devenind un excepțional cunoscător al dreptului și istoriei Imperiului Roman dar și un foarte bun teolog. Împăratul Justinian a fost un sprijinitor ferm al Bisericii, astfel după ce împăratul Teodosie I proclamase creștinismul ca singura religie acceptată în stat, legislația justiniană vine cu noi întăriri, suprimând dreptul necreștinilor de a accede la funcții publice. De asemenea, în timpul domniei sale au fost ridicate numeroase biserici – cea mai impresionantă fiind Catedrala Sfânta Sofia –, iar în anul 553 a fost convocat al V-lea sinod ecumenic la Constantinopol, fiind condamnată erezia monofizită. Opera sa legislativă (Codul justinian) și cea religioasă, reprezintă totodată o moștenire valoroasă pe care a lăsat-o posteriorității. A trecut la cele veșnice în noiembrie 565.
1. A fost mare ctitor de biserici. Împăratul Iustinian a ctitorit câteva biserici de seamă, dintre care menţionăm „Sfânta Ecaterina”, de la poalele muntelui Sinai, apoi Biserica „San Vitale”, din Ravena. În anul 532 a început şi în anul 537 a sfinţit capodopera creştinătăţii – Biserica „Sfânta Sofia” din Constantinopol.
2. A fost un mare reformator al legislaţiei bizantine. Dintre reformele sale amintim „Codex Iustinianus”, din anii 528-529, şi „Digestensto Pandectae”.
3. A fost un mare teolog, el însuşi era un teolog, dar era şi preocupat de treapta de învăţătură a Bisericii şi de pacea Bisericii. El s-a implicat direct în adaptarea formulei numite „theopasite”, adică unul din Sfânta Treime a pătimit în trup, adoptată chiar de călugării din Sciţia Mică, după cum a avut o contribuţie importantă la convocarea, apoi la desfăşurarea lucrărilor celui de-al V-lea Sinod ecumenic, care a avut loc în anul 553, în lunile mai-iunie, sinod care a condamnat erezia lui Origen. A fost şi un mare trăitor, un mare postitor şi un mare rugător, după cum şi un mare iubitor al Bisericii.