- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului sărbătorită la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Marți, 19 august, 2025, de slăvită sărbătoare, Schimbarea la Față a Mântuitorului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a săvârși Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din mun. Ungheni.
În dimineața zilei Ierarhul a fost întâmpinat de slujitorii Catedralei Episcopale și credincioșii prezenți.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt predicatorial în care a explicat importanța acestei sfinte sărbători, vorbind apoi despre valoarea ei spirituală.
La sfârșitul sfintei liturghii Ierarhul, însoțit de slujitori și credincioși, a ieșit în curtea Catedralei Episcopale, unde a sfinţit noua roadă a viței de vie, adică strugurii, explicându-le creștinilor de ce este important să nu se guste din strugurii de poamă până la această zi, când conform tradiției bisericești sunt sfințiți.
La final, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a felicitat credincioșii cu această sfântă sărbătoare, dorindu-le și-n continuare un post roditor în fapte bune.

Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.