Cea mai înaltă parte a misiunii preotului este să-l dea pe Dumnezeu sufletelor ce i-au fost încredințate și pe aceste suflete să i le dea lui Dumnezeu. Nimic mai mult Dumnezeu nu vrea de la preot decât aceasta, de aceea preotul luînd aminte, să conștiientizeze că răsplata îi va fi mare dacă îi va fi mare și osteneala. O, tu, preotule, să știi că a te apuca de lucrul lui Dumnezeu cu o jumătate de inimă este o insultă la adresa lui Dumnezeu și a oamenilor.
Preotul este ceasul parohiei. Dacă ceasul meu, de exemplu, nu merge bine voi întârzia în toate, voi greși cu timpul, așa și tu, preotule, fiind ceasul parohiei mai întâi mulți își vor potrivi ceasornicele, adică viețile lor, după ceasul tău, adică după viața ta. Toți vor posti cum postești tu, toți vor avea aceeași râvnă de rugăciune și de slujbe ca și a ta. Să fii preot bun numai în altar și în biserică e prea puțin. Steaua care a călăuzit pe magi și stâlpul de foc din pustie care a călăuzit pe poporul israilitean nu numai că lumina, ci mergea înaintea lor până la locul destinat. Astfel și tu preot fiind nu e de ajuns să strălucești în fața oamenilor prin cuvântări culese din cărți, ci să-i călăuzești spre rai prin însuși faptele vieții tale.
Dacă te plângi că nu poți să-i îndupleci în vre-un fel pe oameni de a căuta spre Dumnezeu, să te străduiești, măcar, ca prin rugăciune pe Dumnezeu să-l îndupleci să caute spre oameni. În zădar vei umplea biblioteca cu cărți și o vei răsfoi, în zădar vei organiza activități sociale, în zădar vei întoci proiecte și altele asemenea, dacă nu te vei strădui mai întâi să te îngrijești de curăția vieții tale și de îmbogățirea sufletului cu fapte bune, căci așa cum zice Sf. Ierarh Grigorie Teologul: „Dintre toate cauzele care îi fac pe oameni necredincioși, cea dintâi este neîngrijirea preotului de viața sa duhovnicească”.
Părintele Petroniu de la Prodromu