Întâlnire de suflet cu omul şi actorul Nicolai DARIE în cadrul unei activităţi culturale la Biblioteca Publică „D. Cantemir”, or. Ungheni

Marți, 14 martie 2017, în a doua jumătate a zilei, în incinta Bibliotecii Publice „D. Cantemir”, or. Ungheni, a avut loc o activitate culturală, dedicată întâlnirii cu marele actor autohton Nicolai DARIE, unghenian născut în satul Blindeşti. Scopul propus de organizatori a fost de al aduce cât mai aproape şi de al face cât mai cunoscut unghenenilor pe marele maiestru.

Cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, prot. Ștefan RÎMBU, preşedintele Sectorului Eparhial Relaţii Culturale, a fost prezent la această frumoasă întâlnire de suflet cu tentă culturală. 

Nicolae DARIE este actor de teatru şi film, unul din artiştii emeriţi ai Republicii Moldova. A jucat roluri principale în mai multe piese de teatru şi cinematografe, pentru care a fos răsplătit cu mai multe distincţii de stat şi bisericeşti şi ordine glorioase. Pentru publicul larg este cunoscut mai ales prin rolul Ştefan cel Mare în piesa „Apus de soare”. Ceea ce e de menţionat în mod deosebit, este faptul că marele maestru este un om plin de cumsecădenie şi bunătate şi, mai ales, este credincios, cum puţin mai întâlneşti între colegii săi de breaslă. Nu puţine au fost cazurile când în cadrul acestei întâlniri a vorbit de Dumnezeu, suflet şi credinţă. Îndemnându-i pe cei prezenţi de a fi mai rodnici în fapte bune. Iar pe tinerii, care au fost prezenţi în număr mare, i-a îndemnat să-şi trăiască frumos şi creştineşte tinereţea, prevenindu-i, totodată, despre pericolul actual cei paşte pe cei tineri, prin jocul „Balena albastră”.

În cuvântul oferit, prot. Ştefan, a ovaţoinat personalitatea  Dn-lui Nicolai Darie, menţionând importanţa şi folosul ce-l aduce societăţii asemenea activităţi, pentru care a mulţumit organizatorilor, dar mai cu seamă Dn-lui Nicolai Darie, pentru prezenţă şi pentru prezentarea unor numere artistice, de mare însemnătate. A menţionat şi faptul că Episcopia de Ungheni şi Nisporeni se simte onorată, întrucât un om de asemenea anvergură îşi are rădăcinele într-o localitate din cuprinsul acestei Eparhii. În semn de recunoştinţă şi de înaltă apreciere, prot. Ştefan a oferit în dar, din partea Preasfinţitului PETRU, Dn-lui Nicolai DARIE, două icoane, pentru ai fi întărire, ajutor şi călăuză. La rândul său, Dn-l Nicolai DARIE, a adus sincere mulţumiri Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, pentru cuvintele de felicitare şi de apreciere, cât şi pentru darul oferit.

La această frumoasă activitate au fost prezenţi reprezentanţi ai presei locale, elevi şi profesor ai liceilor din or. Ungheni, cât şi ai şcolilor din cuprinsul raionului, reprezentanţi ai diferitor instituţii şi ai administraţiei publice locale, din partea cărora Dnl Petru LANGA, viceprimarul or. Ungheni, a mulţumit Dn-lui Nicolai Darie pentru prezenţă şi sfaturile date celor prezenţi din vasta şi bogata sa activitate, oferindu-i din partea Primăriei Oraşului Ungheni o medalie omagială cu prilejul celor 555 de ani de la înfiinţarea oraşului Ungheni.