Joi, 15 octombrie, 2025, după săvârșirea Sfântei Liturghii în Catedrala Episcopală, cu binecuvîntarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, s-a început „Drumul crucii”, procesiunea cu Icoana Maicii Domnului de la Hîrbovăț, care se desfășoară pe parcursul a 3 zile, pe distanța dintre Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Knz Alexandru Nevski” din mun. Ungheni, până la Mănăstirea Hîrbovăț.
Menționăm că această sfântă tradiție, procesiunea cu Icoana Maicii Domnului de la Hîrbovăț, își are rădăcinile adânci în istoria creștină a neamului nostru. În vremuri de grea încercare, precum foamete, războaie, boli și molime, Icoana Maicii Domnului de la Hîrbovăț, era purtată prin satele Moldovei pentru a aduce mângâiere, vindecare și binecuvântare. Mulți creștini, precum este menționat și în cartea „Acatistul și Minunile Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Hîrbovaț”, mărturisesc cum la trecerea Icoanei, seceta se oprea, bolnavii se întăreau și se vindecau, iar inimile împietrite se deschideau spre Hristos.
Astăzi, această tradiție renaște. Pentru prima dată, după redeschiderea mănăstirii Hîrbovăț din anul 1992, acest traseu cu Sfînta Icoană, pornește spre mănăstirea Hîrbovăț, de la unica biserică din țara noastră construită în cinstea acestei sfinte Icoane, viitoarea Catedrală Episcopală cu hramul Icoanei Maicii Domnului, făcătoare de minuni de la Hîrbovăț.
Maica Domnului – Ocrotitoarea și Mijlocitoarea noastră – ne cheamă iarăși la pocăință, rugăciune și unitate în iubirea lui Dumnezeu.
La această procesiune au luat parte Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, dimpreună cu Stareții și Starețele Mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, protopopii din cuprinsul Eparhiei, dar și numeroși preoți și credincioși, care cu cântările cuvenite, cu sfintei icoane și porapori (steaguri) bisericești, au pornit de la Catedrala Episcopală parcurgând traseul până la ieșirea din oraș, spre Chișinău, iar de acolo îndreptându-se spre biserica „Sf. Proroc Ioan Botezătorul” din satul Pîrlița, iar de acolo spre biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” din satul Drujba, unde vor și înopta.
#gallery-1 { margin: auto; } #gallery-1 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 25%; } #gallery-1 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-1 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */



























































