- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Prin plăcerile vieții și dezmerdările trupești se slăbește credința și se pierde Duhul Sfânt

Creștinii care trăiesc în lux ajung la atîta slăbiciune încît și numai umbra unor greutăți îi face să se sperie, și dau înapoi de pe drumul mîntuirii. Aceștia, după spovedanie, la primul prilej, uită de hotărîrea luată de a nu mai păcătui, și îndată cad iarăși în păcat. Hotărîrea lor este la fel cu coarnele melcilor, pentru că îndată ce întîlnesc un fir de iarbă se trag înapoi. Nu-i bine frate, să zici că nu-i păcat dacă dormi și te odihnești, dacă mănînci și bei bine, dacă stai cu veselie la petreceri și dacă te duci la serbări și banchete. Să presupunem așa cum zici tu: că nu-i păcat, e însă totuși o povîrnire și o pregătire pentru a cădea în orice păcat. Este o pregătire ca să nu te poți împotrivi ispitei, de a nu gusta lucrurile duhovnicești ale lui Dumnezeu. E începutul care te duce încetul cu încetul într-o prăpastie de răutăți. Cum s-a întamplat cu Solomon, care socotind că poate gusta din toate plăcerile, de la care nu este opreliște, pînă la urmă a ajuns la cea mai prostească idolatrie. Sau cum s-a întîmplat cu sodomiții care, mîncînd și bînd, cu lux și banchete, au căzut apoi în patima desfrînării împotriva firii. Foarte înțelepțește a spus Tertulian că: ,,Trebuie îndepărtate plăcerile căci prin luxul lor se slăbește puterea credinței și a virtuților creștine”.

Prin odihna trupească pe care o căutăm cu orice preț, ( cu siguranță că și prin prin a dormi mai mult decât este firesc, prin a merge pe la mare, la munte și în alte părți de relaxare), ne putem pierde odihna din Împărăția Cerurilor, căci și sfîntul Atanasie cel mare spune: ,,Cel ce are odihnă în viața aceasta să nu nădăjduiască că va lua odihna veșnică. Căci Împărăția Cerurilor nu este a celor ce se odihnesc aici, ci a celor ce sunt în necaz mai mult și-și petrec viața cu osteneală”. Însuți Hristos cu preacurata Sa gură spune: ,,Împărăția lui Dumnezeu se ia cu sila și cei ce se silesc o iau pe ea” (Matei 11, 12).

Încetează dar de a mai spune că plăcerile-ți sunt nevinovate și fără păcat. Plăcerile îți sunt foarte păgubitoare, căci ascund un mare rău pentru prezent și pentru viitor unul și mai mare, ca să nu zic foarte mare. Hotărăște-te ca timpul liber să-l folosești în sporirea virtuților și nu uita niciodată de pocăință, care este lucrul cel mai firesc al creștinului, căci după cum ne învață Părinții, pocăința trebuie să ne însoțească toată viața, fără întrerupere. Nu este oprit nici să te bucuri uneori de vreo odihnă nevinovată și îngăduită, dar și mierea acestei plăceri să n-o mănînci cu gura plină, nici cu mîinile încărcate, ci numai cu vîrful degetelor și cu vîrful limbii.

Cuviosul Nicodim Aghioritul

Deprinderi duhovnicești